Conferinţa PedDEX – curs naţional de pediatrie are loc în perioada 9 – 10 octombrie

PedDEX-2015Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului (I.O.M.C.), împreună cu Societatea Română de Pediatrie organizează Conferinţa PedDEX – curs naţional de pediatrie în perioada 9 – 10 octombrie, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Societatea Academică de Medicină a Familiei şi cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova. Operator eveniment: LINKED MEDIA. Event management: Empire Medical Events.
Manifestarea va fi acreditată cu 12 puncte EMC. Participanţii vor primi bonus un voucher pentru cursul on-line organizat de I.O.M.C. post event, în baza căruia vor mai obţine alte 12 credite EMC, suplimentare conferinţei.

Dintre temele abordate în cadrul evenimentului se numără: gastroenterologie, pneumologie, nefrologie, endocrinologie şi imunologie pediatrică. Totodată, vor fi discutate cazuri clinice, demonstraţii practice şi înregistrări video comentate.

Taxa de înregistrare este 90 Lei până la data de 15 septembrie. După această dată precum şi în ziua evenimentului, taxa este 120 Lei. Locurile sunt limitate. Înscrierile vor fi active până la completarea numărului de locuri disponibile şi vor fi validate prin plata taxei de participare.

Pentru înscriere şi informaţii suplimentare despre eveniment, accesaţi link-ul http://iomc.medica.ro/

Sursa: www.medicalmanager.ro/

1 thought on “Conferinţa PedDEX – curs naţional de pediatrie are loc în perioada 9 – 10 octombrie”

Lasă un răspuns

en.Life news

Descoperă mai multe la en.Life news

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Scroll to Top