Dr. Radu Deac:”Academia de Ştiinţe Medicale derulează trei proiecte majore pe dotare, instruire şi transplant”

Vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, profesor doctor Radu Deac, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că la nivel naţional se derulează trei proiecte cu un impact major asupra sănătăţii populaţiei, pe partea de dotare cu angiografe, pe instruirea personalului şi pe impulsionarea activităţii de transplant de organe.
Potrivit profesorului Deac, cele trei proiecte majore implică foarte multe fonduri europene, iar valoarea cea mai mare o are cel de dotare a 17 centre medicale cu angiografe.

‘E un proiect de angiografie, cu 25 de milioane de euro, în care vor fi implicate 17 centre, care vor fi dotate cu aceste aparate, pentru a ridica nivelul de performanţă şi a duce performanţa în diagnosticul şi tratamentul bolilor cardiovasculare către populaţie. Este, de fapt, o salbă de centre, începând cu Constanţa, Buzău, Iaşi, Suceava, Târgu Mureş, Braşov, Cluj, Timişoara, Arad şi Craiova. Am insistat pentru că este într-adevăr o cercetare foarte importantă’, a arătat prof. dr. Radu Deac.

Al doilea proiect despre care a vorbit de dr. Radu Deac este cel aflat în derulare la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, ‘Competitivitate pentru inima copiilor: cardiologie şi chirurgie cardiovasculară pediatrică – CORDISPED’, beneficiari fiind IUBCvT Târgu Mureş şi UMF Cluj-Napoca, în cadrul căruia vineri a fost lansată campania ‘Adoptă o inimă de copil!” Al treilea, Dezvoltarea Competenţelor în Transplant, în cadrul căruia vor beneficia de pregătire peste 1.000 de persoane, în transplantul renal, cardiac, tisular, de celule stem etc.

‘Fiind director al Agenţiei Naţionale de Transplant, trebuie să vă spun că proiectul de instruire în transplant implică peste 1.000 de cursanţi şi formatori care vor răspândi la nivelul ţării practica modernă în acest domeniu. Prin acţiunile Agenţiei Naţionale de Transplant, în special prin numirea coordonatorilor de transplant în fiecare spital judeţean important, care să depisteze potenţialii donatori şi să devină donatori reali, această activitate a crescut enorm, iar progresele sunt foarte mari. A crescut numărul de donatori. Anii trecuţi, eram o pată albă pe harta Europei, iar acum suntem pe primele locuri la numărul de donatori, deci au trecut bine de 130 pe an. În viitorul apropiat, vor fi cu siguranţă mai mulţi, ceea ce a impulsionat activitatea de transplant hepatic, au trecut de 122 de transplante anul trecut. Sunt sute de transplante renale şi au fost iniţiate transplantele de pancreas, de ţesuturi, piele, cornee, oase, ligamente, tendoane, deci toate aceste activităţi s-au dezvoltat în ultimul timp, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, cu programul finanţat de Minister şi de CAS, pentru a exista o bază materială solidă pentru activitatea de transplant’, a subliniat dr. Radu Deac.

Sursa: medicalmanager.ro

Lasă un răspuns

en.Life news

Descoperă mai multe la en.Life news

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Scroll to Top