Foto: SANADOR

Articol scris de Lizeta Oprea

Profesorul Alexandru-Vlad Ciurea, neurochirurg şi director ştiinţific la Spitalul Clinic SANADOR, vorbeşte despre importanţa dezvoltării unor obiceiuri sănătoase pentru menţinerea funcţionării creierului, printre acestea numărându-se un somn odihnitor, plimbările, dar şi socializarea, obiceiuri de care trebuie să ţină cont în special cei care au fost infectaţi cu coronavirus.

Neurochirurgul Alexandru-Vlad Ciurea, doctor în ştiinţe medicale şi profesor universitar, directorul ştiinţific al Spitalului Clinic SANADOR, a fost infectat cu SARS-CoV-2, un moment care l-a făcut să acorde o atenţie mai mare propriului organism. Acum se odihneşte mai mult şi nu se mai implică în dispute. „Am încercat să lucrez cu frâna de mână trasă, cum zic românii“, spune profesorul Ciurea, într-un interviu acordat „Weekend Adevărul“, în care îi roagă pe oameni să încerce să fie optimişti pentru a trece mai uşor peste afecţiunile pe care le pot dezvolta. Profesorul explică cum putem să scădem riscul de a dezvolta anumite afecţiuni neurologice, precum Alzheimer şi Parkinson, care se dezvoltă, printre altele, pe fondul suprasolicitării cerebrale, dar şi al privării de somn. Ne trebuie o zi de odihnă minimum.

“Eu, dimineaţa, trebuie să fac tot posibilul să ingerez substanţe care să-mi producă hormonul fericirii. Apropo de fericire, mai e o problemă de care trebuie să ţinem cont dimineaţa: nu încărcaţi creierul cu breaking news, mai bine ascultaţi o melodie care vă place, face foarte bine. Un alt lucru foarte important: încercaţi, dimineaţa, să faceţi lucrurile încet, nu pe fugă, nu cu o cafea băută pe jumătate.”

Auzim adesea expresia „hrană pentru creier“, mai ales în legătură cu ideea de citit. La ce altceva ne-am putea referi?

La ceea ce am putea numi „hrană spirituală“. Ne plac anumite cărţi, ne fascinează, la fel este şi în cazul muzicii, care este ceva fantastic. S-a dovedit că sunt zeci şi zeci de mii de centri care se aprind în special la o anumită muzică, pe care probabil am moştenit-o în genomul uman, în burtica mamei (n.r. – în dezvoltarea intrauterină). Toate se acumulează în creierul uman. Dacă vrem să avem un creier sănătos, în afară de aceste elemente frumoase din afară pe care trebuie să i le oferim, ne ajută să stăm cât mai mult în aer liber şi curat. Apoi, cu cât se consumă apă cât mai curată, cu atât mai bine. Doi litri de apă pe zi mă curăţă. Şi mai contează şi mişcările de înviorare. De pildă, eu fac tot posibilul să mă trezesc la ora 5.00 – maximum 5.30, fără ceas. Am deschis geamurile, mi-am făcut mişcările de înviorare, şi organismul deja e pus în mişcare, ca o locomotivă. Încă avem pe ici, pe colo, o atmosferă plăcută, dar mai ales aer curat în Bucureşti. Aerul a intrat în plămâni şi de acolo s-a dus direct în creier – 20% din oxigenul inhalat merge direct la creier.

„DIMINEAŢA, FACEŢI LUCRURILE ÎNCET“

În legătură cu felul în care ar trebui să mâncăm dimineaţa, ce ne puteţi spune?

Nu trebuie să ne îndopăm de dimineaţă cu multe lucruri, trebuie să mâncăm foarte puţin şi cu multă atenţie. Există aceste sucuri naturale sau cafeaua, care stimulează, sunt toate formele de seminţe, nuci, fructele – toate ne fac bine dimineaţa şi ne pun în mişcare. De ce? În interiorul lor se află nişte substanţe care, ca petalele unei flori, conţin neurotransmiţători. Iar când primeşte aceşti neurotransmiţători, creierul este foarte fericit. Aşa se produce un hormon – hormonul fericirii, serotonina. Deci eu dimineaţa trebuie să fac tot posibilul să ingerez substanţe care să-mi producă hormonul fericirii. Apropo de fericire, mai e o problemă de care trebuie să ţinem cont dimineaţa: nu încărcaţi creierul cu breaking news, mai bine ascultaţi o melodie care vă place, face foarte bine. Un alt lucru foarte important: încercaţi, dimineaţa, să faceţi lucrurile încet, nu pe fugă, nu cu o cafea băută pe jumătate. Lucrurile trebuie făcute, după cum zic germanii: „Mai încet, dar sigur“ – proverbul german: „Langsam aber sicher“. Să ştiţi că eu, când am fost în Germania, nu i-am văzut aşa grăbiţi şi agitaţi cum suntem noi, românii.

În ultimii ani, parcă au escaladat cazurile de Alzheimer şi alte boli ale memoriei.

Creierul, acest suprem organ, este prea hăituit, prea folosit, şi atunci apare suprasolicitarea. Şi un alergător, aleargă cât aleargă, dar, la un moment dat, spune: „Nu mai pot“. În primul rând, privarea de somn afectează celula nervoasă. În timpul somnului se acumulează nişte substanţe (aminolizii) pe care nişte mici celule denumite microglii le neutralizează complet. Microglia este foarte importantă pentru că ea curăţă – ca pe un copăcel – celula nervoasă de uscături, iar aceasta poate funcţiona normal. Dacă nu le-ar îndepărta, aceşti amiloizi s-ar depune, iar celula n-ar mai putea funcţiona. Aşa se ajunge la Alzheimer. Iar noi, în România, avem o creştere a cazurilor de Alzheimer şi de Parkinson – care au venit odată cu creşterea gradului de civilizaţie. Dacă aţi căuta să vedeţi câţi actori de la Hollywood şi câţi preşedinţi de ţară au făcut această boală, v-aţi speria. De ce? De suprasolicitare, de suprafolosire cerebrală şi de privare de somn sau din cauza obiceiurilor de a folosi tot soiul de substanţe stimulatoare sau activatoare ale sistemului nervos.

Care ar fi principalii trei inamici ai memoriei şi creierului?

În primul rând, o alimentaţie grea. Au românii o vorbă: „A mâncat bine, a dormit bine, dimineaţa a fost găsit mort“. Ce s-a întâmplat? Apoi, regimul de viaţă complet dezorganizat trebuie îndepărtat. Al treilea lucru e lipsa de somn. Pledez pentru odihnă, pentru că s-a dovedit că somnul reface organismul, în somn sunt secretaţi hormonii prin care copilul creşte şi întregul sistem endocrin poate funcţiona.

TEMERILE UNUI NEUROCHIRURG

Aţi făcut zeci de mii de operaţii. V-a rămas vreun anumit caz în minte?

Toate cazurile mă impresionează. Trebuie să fii alături de pacient, să încerci să-l înţelegi, să-l încurajezi. Trebuie să te pui în locul lui şi să-i spui: „Asta este boala“. Şi trebuie mereu să-l laşi să ştie că există o rază de speranţă, există în orice, deci întotdeauna trebuie să gândim pozitiv şi să obţinem ceva din aceste lucruri. Dar, ca să vă răspund la întrebare, mi-am amintit acum despre un caz mai vechi, al unei doamne din Mangalia care avea un anevrism – o dilatare anormală a unui vas de sânge – şi s-a rupt anevrismul. A avut sângerare, iar atunci embolizările (n.r. – excluderea din circulaţie a dilatărilor anevrismale) care se fac astăzi, introducându-se catetere, nu erau atât de dezvoltate. În urmă cu vreo 15 ani, am intrat şi am clipat – adică obturat – anevrismul. A fost greu, era la baza creierului. Mi-a tremurat inima. Mi-a fost frică să nu pocnească anevrismul, că ar fi decedat intraoperator. Al doilea lucru de care mi-a fost teamă a fost să nu îi lezez nervul optic, care era în apropiere. De asemenea, mi-a mai fost teamă şi de tulburările cardiace, întrucât putea să nu suporte intervenţia operatorie. A ieşit atât de frumos pe picioare, complet vindecată… Cred că m-a ajutat Dumnezeu!

SURSA: Adevarul sanatate; link articol>>