Prof. Dr. Stefan Cristea – DIN PASIUNE PENTRU OAMENI

Când experienţa, excelenţa şi pasiunea se îmbină cu spiritul umanitar şi iniţiativele caritabile, ştim că avem în faţa noastră nu numai un profesionist de excepţie, ci şi un om de o valoare nepreţuită.

ORTOPED CHIRURG

Prins în permanenţă între activitatea de cercetare, cea ştiinţifică, pedagogică şi, bineînţeles, cea practică, aflat într-o perpetuă mişcare, care a adus întotdeauna rezultate remarcabile pe toate planurile, prof. Dr. Docent Ştefan Cristea a demonstrat de-a lungul carierei sale că pasiunea pentru medicină este depăşită doar de pasiunea pentru oameni.

Pionier în România în domeniul tratamentului artroscopic al leziunilor provocate de accidente sportive, pionier în România în domeniul ecografiei aparatului locomotor Şi în prevenţia displaziei de Şold la nou-născut Şi sugar.

Autoritate internaţională în Şoldul displazic, precum Şi în artroplastiile primare de Şold Şi reviziile acestora.

Activitatea profesională:
Şef de secţie Ortopedie – Traumatologie Spitalul Sf. Pantelimon, Bucureşti
Profesor Universitar Doctor în Ştiinţe Medicale UMF „Carol Davila”
Elev al renumiţilor Profesori Medrea, Antonescu, Kerboull, Courpied, Graf, Mc Minn, este membru al mai multor academii renumite de ortopedie:

  • Academia Franceză de Ortopedie;
  • Societatea Franceză de Ortopedie SOFCOT;
  • Societatea Internaţională de Ortopedie SICOT;
  • Societatea Europeană de Ortopedie EFORT;
  • Societatea Română de Ortopedie SOROT;
  • Asociaţia Ortopezilor din Moldova ATOM;
  • Asociaţia Ortopezilor Francofoni AOLF ( 2010 – 2012 PreŞedinte AOLF)

CUNOSTINTE IN CHIRURGIA ORTOPEDICA

SURSA: link articol>>

Powered by WordPress.com. de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: