RSN 2022 Congress

Dragi Colegi, Prieteni și Invitați,
Ce am învățat în ultimii doi ani? Că reușim numai împreună!

În numele Comitetului Științific & Organizare (Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” și Societatea Română de Neurochirurgie) am onoarea să vă invit la Iași pentru a participa la lucrările celui de-al 47-lea Congres al Societății Române de Neurochirurgie coroborat cu cea de a 26-a ediție a Cursului
Francez în Neurochirurgie precum și cu cea de a 4-a ediție a Congresului Național de Neuroștiințe Moderne din România, în perioada 28 septembrie – 01 octombrie 2022.

Știința nu ia pauză indiferent de vremuri. Viața ni s-a schimbat mult și continuă să ni se schimbe. Am devenit mai solidari și așa trebuie să rămânem. Principala problemă a lumii de azi este aceea a adaptării la noile vremuri. După o perioadă lungă și dificilă cauzată de pandemia de COVID-19, suntem încântați să ne putem întâlni din nou personal, față în față și vă asiguram că vom implementa toate măsurile necesare pentru a asigura sănătatea și siguranța participanților.

Tematica generală a Congresului din acest an va acoperi întregul domeniu al neurochirurgiei și al
neuroștiințelor și va pune accent pe cele mai recente progrese din fiecare domeniu. În cadrul lucrărilor
celui de a 47-a Congres al Societății Române de Neurochirurgie, vor fi susținute prezentări care
vor încerca abordarea următoarele teme de discuții:

  • Neuro-Oncologie
  • Neurochirurgie Vasculară
  • Neurochirurgia Coloanei Vertebrale
  • Neurochirurgie Funcțională
  • Neurochirurgie Pediatrică
  • Neuro-Radiologie
  • Neuro-Robotică
  • Radiochirugie Stereotactică (SRS)
  • Neuro-Oftalmologie
  • Chirurgia Epilepsiei
  • Tineri Neurochirurgi
  • Varia (diverse teme propuse de lectori).

Organizarea în Iași a celui de-al 47-lea Congres al Societății Române de Neurochirurgie reprezintă o confirmare că orașul Iași a devenit un adevărat Centru de Excelență în domeniul neurochirurgiei și încă o dovadă că NEUROȘTIINȚA & NEUROEXCELENȚA sunt preocupări constante la Iași.
Iașul (orașul celor 7 coline) situat în partea de nord-est a României, este un important centru politic, economic, academic, cultural si unul dintre cele mai vechi orașe din România. În perioada 1916-1918, Iașul a fost capitala României. Orașul Iași se mândrește că este locul în care a apărut primul ziar românesc, este și casa primei universități românești (1860, prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza) și este în prezent al doilea centru universitar ca mărime din România. Iașul este un oraș cu o bogată moștenire istorică, culturală și academică, care oferă multe atracții pe care vă invităm să le vizitați și să vă bucurați de ele.
Toate acestea sunt argumente pentru prezența dumneavoastră la această manifestare, care este deopotrivă științifică și prietenească și care tinde către o evoluție continuă a medicinei, fiind interesați să dezvoltăm noi colaborări și să incurajăm realizarea unor proiecte de cercetare în domeniul medical.

În calitatea mea de Președinte ales al Societății Române de Neurochirurgie, în numele acestei comunități, al colaboratorilor mei și al meu personal, doresc să vă urez bun venit la acest eveniment.
Suntem onorați să găzduim cel de-al 47-lea Congres al Societății Române de Neurochirurgie, coroborat cu cel de-al 26-lea Curs de Neurochirurgie Francofonă și cu cel de-al 4-lea Congres Național de Neuroștiințe Moderne, în Iasi, orașul celor 7 coline, unul dintre cele mai vechi orașe din România, un important centru economic, medical, academic și cultural.

Primul serviciu de neurochirugie din România a fost înființat în Iași, pe 1 ianuarie 1933. Orașul Iași este în prezent unul dintre principalele centre de neurochirurgie din România, având multiple secții de neurochirurgie, atât în sistemul sanitar public cât și privat.

La ediţia din acest an a Congresului Societății Române de Neurochirurgie vor fi alături de noi cei mai buni specialiști din România dar și din străinătate ȋn domeniile neurochirurgiei și neuroștiinței pentru a ne împărtăși cu generozitate din propria lor experiență. Dorim să avem un dialog constructiv în care “noul” să fie principalul reper.
Concomitent cu aprecierea noastră pentru efortul pe care îl depuneți, acesta este un impuls și o obligație pentru noi de a proiecta un eveniment științific util și atractiv. Sunt sigur că excelența academică a lucrărilor va contribui ca acest eveniment sa fie unul cu adevărat memorabil și că vom avea privilegiul de a descoperi aici, la Iași, nu numai pagini marcante de istorie, ci și o tradiție remarcabilă a școlii românești de Neurochirurgie.

Sperăm că acest eveniment, să fie o nouă ocazie bună pentru amintiri frumoase, prietenii mai puternice, noi legături naționale și internaționale, un moment bun și un prilej optim pentru schimbul de cunoștințe, pentru a genera noi idei, concepte, strategii și abilități practice în neurochirurgie și neuroștiințe la nivel național și internațional, în beneficiul pacienților și prestigiul neurochirurgiei și neuroștiinței. Prin urmare este o mare onoare pentru Societatea Română de Neurochirurgie să găzduiască acest eveniment in orașul Iași. Vă invităm să ne fiți alături în organizarea acestui eveniment, diseminând această informație către toate persoanele interesate.
Nu uitați să marcați în calendarul activităților dumneavoastră zilele de 28 sept-01 oct 2022, ca fiind ocupate cu sesiunile științifice ale Congresului Național al Societății Române de Neurochirurgie. Evenimentul este creditat cu 24 credite EMC de către Colegiul Medicilor din România.
Vă așteptăm cu prietenie la Iași, centru cultural și academic consacrat, într-un anotimp care-i dă
orașului frumusețe, vigoare și prospețime inconfundabilă, în perioada 28 septembrie – 01 octombrie
2022.
Pentru înregistrare în vederea participării la sesiunile științifice ale Congresului Național al Societății Române de Neurochirurgie, vă invităm să accesați site-ul oficial al evenimentului:
https://rsncongress2022.neuroexcelenta.ro/

REUȘIM NUMAI ÎMPREUNĂ!
Cu recunoștință,
Conf. Univ. Dr. Lucian EVA
Președinte Congres 2022
Manager General Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu”
Conf. Univ. Dr. Habil. Horia PLEȘ
Președinte al Societății Române de Neurochirurgie

#RSN2022CONGRESS

#EnlifeSolutions

Powered by WordPress.com. de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: