Art Safari – Cea mai valoroasă expoziție din istoria sa, în această toamnă

Opere foarte valoroase, cum nu au mai fost în România, din colecția unuia dintre cele mai mari muzee ale lumii: Victoria & Albert Museum, Londra

  • Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, anunță ediția aniversară cu numărul 10, în perioada 23 septembrie – 11 decembrie 2022, în Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București), Strada Lipscani, nr. 18-20;
  • În cadrul celei de-a doua ediții din 2022, Art Safari va organiza o expoziție de răsunet în parteneriat cu celebrul Victoria & Albert Museum, Londra, cu lucrări extrem de valoroase semnate de John Constable. Din motive de securitate, nu putem preciza exact valoarea estimată a operelor. Artistul britanic este unul dintre cei mai mari pictori peisagiști din toate timpurile;
  • În Pavilionul Românesc, Art Safari invită publicul să-l descopere pe Ștefan Popescu, unul dintre principalii pictori-călători ai artei românești și prieten al lui Constantin Brâncuși;
  • Biletele s-au pus deja în vânzare pe site-ul Art Safari, cu o reducere de 20%, valabilă până pe 26 august 2022. 

“Victoria & Albert Museum, Londra, unul dintre cele mai mari muzee de artă din lume, se alătură muzeelor din România ca partener Art Safari și aduce la București expoziția „Seeking Truth – The Art of John Constable”, curatori: Dr. Emily Knight, Katharine Martin, care cuprinde opere de John Constable, dar și de Albrecht Dürer, Rembrandt van Rijn, Claude Lorrain, William Turner, Thomas Gainsborough, Jacob van Ruisdael ș.a.m.d. Expoziția „Seeking Truth – The Art of John Constable”, numărând peste 80 de uleiuri și gravuri, este construită în jurul lui John Constable (17761837), un mare pictor peisagist, și a pasiunii sale pentru artă, ținând cont că John Constable nu a fost doar unul dintre cei mai mari pictori englezi, dar și un mare colecționar – întreaga sa viață a studiat și colecționat lucrările Marilor Maeștri.

Parteneriatul cu Victoria & Albert Museum, Londra, ne onorează și confirmă statutul dobândit în timp de Art Safari București, drept cea mai importantă manifestare a scenei românești în domeniul artelor vizuale. Dacă în Pavilionul Internațional îl descoperiți pe John Constable, în Pavilionul Românesc expunem unul dintre principalii pictori-călători ai artei românești – Ștefan Popescu. Peisaje care taie răsuflarea și o ediție complexă care merită descoperită mai ales în cadrul tururilor ghidate sau Night Tours, experiențe de vizitare foarte apreciate de cei care ne trec pragul”, declară Ioana Ciocan, General Manager Art Safari.

Victoria and Albert Museum, London

Victoria & Albert Museum, London (V&A) 

Victoria & Albert Museum, London (V&A) este cel mai important muzeu de artă și design din lume. Găzduiește o colecție permanentă de peste 2,8 milioane de obiecte, cărți și arhive care conservă peste 5.000 de ani de creativitate. Muzeul deține o mare parte a patrimoniului Regatului Unit al Marii Britanii și găzduiește unele dintre cele mai ample resurse pentru studiul arhitecturii, mobilierului, modei, textilelor, fotografiei, sculpturii, picturii, bijuteriei, sticlei, artei și design-ului asiatic, teatrului și performance.

Pentru mai multe informatii accesati >>

Powered by WordPress.com. de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: