Neuro TRIC – 3-5 Noiembrie 2022, Targu Mures, Grand Hotel

DRAGI COLEGI ȘI PRIETENI,

Am făcut pași importanți în dezvoltarea profesiei noastre și vrem să mergem înainte pentru a demonstra că supraspecialitatea pe care o profesăm este în continuă dinamică și dezvoltare.

De aceea, vă invit să luați parte la Târgu Mureș, centru cu tradiție în radiologia intervențională, la prima ediție a simpozionului științific, TRIC. Într-o atmosferă prietenoasă, dorim să ne bucurăm atât de perfecționarea cunoștințelor profesionale, de împărtășirea experiențelor noastre cât și de socializare și întărirea relațiilor dintre noi.

De asemenea, timp de două zile, sperăm să profităm de această ocazie pentru a ne face noi prieteni si a ne a întâlni cu vechii prieteni. Nu în ultimul rând, sperăm să putem strânge rândurile pentru a putea face față noilor tendințe, cerințe și influențe pe care le produce societatea modernă.

În cadrul simpozionului vom avea o serie de prezentări curs și sesiuni hands-on pentru tânăra

generație de colegi care vor să acceadă în această supraspecializare.

De asemenea, vom avea prezentări științifice și cazuri live care vor crea premisele unor dezbateri constructive pentru îmbunătățirea cunoștințelor în practica noastră.

Sperăm că programul știintific, educațional și social să fie atractiv și de interes pentru dumneavoastră și să ne întâlnim în număr cât mai mare.

Prof. Gheorghe Iana

Președinte SNRIR

STIMAȚI COLEGI,

Am plăcerea de a vă invita la Târgu Mureș la prima ediție a simpozionului TRIC în perioada 3 – 5 noiembrie 2022. Simpozionul este organizat sub tutela SNRIR și sub directa îndrumare a domnilor profesori Dr. Gheorghe Iana și Dr. Bogdan Popa Valeriu.

Manifestarea se dorește a fi o întâlnire cu toți colegii din domeniul radiologiei intervenționale, atât cei experimentați, cât și cei aflați în formare în această specializare, cu o dinamică pe plan național și mondial. Totodată, scopul acestei manifestări este de a întări colaborarea între centrele de radiologie intervențională și de a crea premisele formării de noi tineri specialiști în domeniu.

Dorim ca manifestarea de la Târgu Mureș să poarte amprenta unei înalte ținute profesionale, și să fie prilejul de a ne revedea și socializa într-un cadru cât mai plăcut.

Cu sprijinul partenerilor din industrie, și a specialiștilor invitați din străinatate, vom putea beneficia de cursuri, workshopuri, hands-on și transmisii live, cu rol în educația și perfecționarea în această specialitate.

Am încredere că prezența dvs. la Târgu Mureș va fi o experiență plăcută și benefică, motiv pentru care vă așteptăm în număr cât mai mare.

Dr. Lucian Mărginean

Președinte Curs

LECTORI INVITAȚI

PARTENERI

Pentru mai multe informatii accesati >>

Lasă un răspuns

en.Life news

Descoperă mai multe la en.Life news

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Scroll to Top