Inovatii in Ortopedie si Traumatologie pentru zone de conflict si accidente severe predate in evenimentul: „Workshop de Traumatologie„

Cercetarea si educatia continua in Traumatologie pentru medici rezidenti, specialisti  si personalul implicat in Ortopedie, intr-o perioada cu instabilitati socio-politice la nivel mondial si conflicte armate apropiate de granita Romaniei, sunt aplicatiile abordate in cursul intitulat „Workshop-ul de Traumatologie cu soluții de osteosinteză extramedulară și centromedulară” din Amfiteatrul SCUMC.

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” a organizat acest eveniment , în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie ‚Carol Davila”, București si co-parteneriat cu Sanatmetal (Ungaria), en.Life Solutions (Romania) si platfoma www.en.life  în data de 11 noiembrie 2022, în intervalul orar ora 08.00 – 14.00, avand invitati medici rezidenti, specialisti asistenti de bloc operator din mai multe spitale din Bucuresti si din tara.

Expunerile, demonstratiile si aplicatiile practice, cazurile clinice cu reusite si dificultati precum si solutiile adaptate diverselor cazuri de trauma sunt integrate în calitate de lector, de catre Profesor Dr. Endre Varga – Profesor universitar, şef catedră la Clinica de Traumatologie, Universitatea Szeged, Ungaria. Cariera acestuia imbina stralucit mediul academic ( Supervisor, la Doctoral School of Clinical Medicine), chirurgia ortopedica, conferintele internationale, implicarea in Sanat Academy Szeged si postura de lector international AO Trauma (AO Research Institute Davos) de aproximativ 40 de ani.

 Inovatia si eficienta sunt principalele teme din subsolul workshop-ului de Traumatologie cu soluții de osteosinteză de tipul plăcilor cu tintire poliaxiala, pentru fracturi multiple și al tijelor ce utilizeaza țintire distala  computerizată pentru o mai mare acuratete si eficienta intra-opratorie. Traumatologia moderna are nevoie de  mijloace adaptative si intuitive care sa raspunda criteriilor de bio-compatibilitate cu corpul uman, sa fie compliante dupa implantare cu explorarile CT si RMN, sa permita o adaptare cat mai anatomica, sa permita irigarea sanguina corecta, sa permita o mobilizare rapida a pacientului si sa scurteze timpul operator al medicilor. Aceste dispozitive medicale (tije, placi , suruburi) au acoperiri biochimice speciale (prin anodizare) pentru a facilita indepartarea dupa ce pacientul este vindecat, necesita o logistica aparte in blocul operator si beneficiaza de seturi de instrumente pentru implantare care sunt de cele mai multe ori cheia unei interventii reusite.

Un spital cu o sectie importanta de ortopedie ce abordeaza dincolo de pacientul cronic , traumele usoare si pacientii poli-traumatizati (ex. soldati din teatrele de operatiuni) cu fracturi de membru superior si inferior, poate rezolva tot acest spectru doar daca beneficiaza de  o paleta larga de solutii de la tije si placi de calcaneu, de tibie, femur, radius, pana la  humerus si clavicula in diverse forme si marimi,ce folosesc congruent cateva tipuri principale de suruburi si seturi optimizate de instrumente. Pentru toate acestea medicii si asistentele au nevoie simultan de o pregatire continua pentru care si-a dat girul Colegiul Medicilor si Colegiul Asistentilor din Romania cu creditele necesare acestui curs.

In cadrul acest proiect si-au dat concursul Universitatea de Medicina si Farmacie „ Carol Davila” cu suport academic, SCUMC cu Director de Curs, Col. Conf. Univ. Dr Marius Stanescu gazda si vector al evenimentului, producatorul solutiilor de osteosinteza Sanatmetal si Sanat Academy, institutia de cercetare ce sta la baza implanturilor, integratorul local en.Life Solutions (distribuitor autorizat de Ministerul Sanatatii si ANMDM) si platforma de comunicare medicala si high-tech, www.en.life.

Dr. Marius Stanescu , seful sectiei de Ortopedie SCUMC, este medic primar Ortopedie-traumatologie,conferențiar universitar la U.E.B., responsabil de implementare, la nivelul SUUMC, a Programului naţional de transplant de ţesuturi osteoligamentare, competenţă Artroscopia genunchiului, doctor în Stiinţe medicale. Acesta a participat inca din timpul rezidentiatului la o serie intreaga de cursuri, workshopuri, congrese medicale specializate in Oncologie, Traumatologie, Transplant , Medicina Sportiva, Protezare de Sold si Genunchi in tara si internationale si aree articole stiintifice publicate pe tema artroplastiei de sold, traumatologiei si multe altele.

Platforma en.Life si Enlife Solutions sunt angrenate in evenimente educationale medicale , tehnologii si solutii ultra specializate pentru Neurochirurgie( sustinerea proiectului de cercetare in cranioplastia personalizata pentru pacienti cu defecte din cauze traumatice sau decompresive), Radiologie Interventionala ( solutii pentru accidente ischemice, anevrisme si stenoza intracraniana), Chirurgie Spinala( solutii implantabile pentru osteoporoza), Ortopedie (osteosinteza si cryoterapie), Chirurgie BMF ( reconstructia post-traumatica a fetei si articulatiei temporo-mandibulare), Chirurgie Plastica si reconstructiva ( chirurgia mainii). In acelasi timp en.Life promoveaza oamenii din spatele medicilor, interventii chirurgicale complexe, evenimente, tehnologii disruptive  si foloseste tot arsenalul din Social Media pentru a explica pacientilor, dispozitivele medicale pe intelesul lor.

Epoca pe care o traversam , aduce in acelasi peisaj o explozie de informatii si aplicatii din domenii deja convergente (bioinginerie, medicina, robotica, IT, block-chain) vehiculate prin diverse canale de comunicare ce pot fi in sprijinul pacientilor din Romania prin upgarde-ul celor implicati in sistemul medical, public si privat. Tehnologia si stiinta imping medicina peste frontierele cunoscute continuu dar trebuie sa punem aceste „ arme” in mainile unor profesionisti permanent in alerta, mereu antrenati. De aceea acest curs a fost o ocazie excelenta de ascutire a aptitudinilor si cunostinelor la interscetia intre tehnica operatorie si inovatie in dispozitive medicale implantabile.

en.Life (PR & events department) Alaturi de SCUMC si Universitatea de Medicina si Farmacie ”Carol Davila” Bucuresti, Romania, Sanatmetal  si Sanat Academy, Ungaria

Pentru mai multe informatii:

Lasă un răspuns

en.Life news

Descoperă mai multe la en.Life news

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Scroll to Top