Micul sculptor de creiere

„Nu mă pot gândi la vreo nevoie în copilărie atât de puternică ca nevoia de protecţie a unui tată.” Sigmund Freud

Este unul din puţinele miracole care îşi merită numele şi pe care îl putem vedea toţi de mai multe ori în decursul vieţilor noastre. Miracolul ivirii unui om nou. Naşterea, apariţia pe lume a unui suflet din mijlocul unei alte fiinţe umane. Nu e nici o urmă de îindoială că e la fel de miraculos pe cât e de fascinant. Chiar şi când încerci să vezi acest miracol prin ochii ştiinţei nu poţi să nu rămâi fascinat de călătoria absolut fabuloasă a două celule care se contopesc într-una singură pentru că mai apoi să dea naştere celor peste 30 de trilioane de celule atât de măiestrit îmbinate într-un organism uman perfect, chiar dacă în miniatură. Atât de fascinantă este această întâmplare, atât de complexă, încât nimeni nu se poate îndoi de legătura aproape nepământeană dintre noua fiinţă şi mama ei. Ne copleşeşte prin profunzimea şi semnificaţia ei absolută chiar şi în cele mai inspirate momente de geniu artistic. Nu avem destule cuvinte, culori sau note să îi putem reda atotcuprinzător, deplinătatea.

Profunzimea acestei relaţii ne stârneşte uimirea şi atunci când ştiinţa îi adaugă încă un strat. Cercetări recente au găsit dovezi convingătoare că sarcina poate îmbunătăţi neuroplasticitatea sau remodelarea structurilor creierului femeii. Într-unul din studii, cercetătorii din Spania au descoperit că, în comparaţie cu femeile fără copii, modificările creierelor tinerelor mame au fost atât de pronunţate încât un algoritm ar putea diferenţia cu uşurinţă creierul unei femei care a trecut printr-o sarcină de cel al unei femei fără copii. În tot creierul, aceste schimbări sunt vizibile în materia cenuşie, stratul de ţesut din creier bogat în neuroni. Sarcina pare să afecteze structurile din cortex – suprafaţa exterioară a creierului cel mai recent evoluată – inclusiv regiuni legate de gândirea la mintea altora, un proces pe care cercetătorii îl numesc „teoria minţii”. Mamele prezintă, de asemenea, modificări ale creierului în subcortex – structurile mai vechi, amplasate mai adânc în creier, care sunt legate de funcţii mai primitive, inclusiv emoţia şi motivaţia. Schimbările sunt, aşa cum ne aşteptăm, de o profunzime remarcabilă.

Taţii au rămas multă vreme, până în cultura modernă, cel ce are grijă de lucrurile materiale şi eventual se bucură de oarece sarcini „disciplinare”, ca figură „de autoritate”. Din fericire, ceea ce mulţi dintre voi aţi observat sau simţit pe propria piele, începe să fie tot mai mult evidenţiat de rezultate ştiinţifice care confirmă faptul că şi pentru taţi lucrurile nu sunt foarte departe. Studiile noi observă acest tip de plasticitate la taţii care experimentează cerinţele cognitive, fizice şi emoţionale ale îngrijirii unui nou-născut fără a trece prin sarcină.

Gradul de plasticitate a creierului la taţi poate fi legat de cât de mult interacţionează cu copilul lor. Pe de altă parte, un număr tot mai mare de studii constată că copiii cu taţi implicaţi se dezvoltă mai bine de la sănătatea fizică, până la performanţa cognitivă. Este tot mai evident că implicarea taţilor în viaţa copiilor lor nou-născuţi este o binecuvântare pentru amândoi. 

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi

Source >>

Powered by WordPress.com. de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: