Nu sunt si nu am fost niciodata, pictor sau vreo alta forma consacrata sau cunoscuta in zona artei. Sunt doar designerul inconstient al unor emotii, pe care le prind ca pe niste pasari cu aripile lor uriase, care fac umbra, care fac curent atunci cand se zbat, care lasa un soare orbitor printre penele lor in spaima vazduhului, care iti smulg cu ciocul lor sufletul ca pe o para, care te prind ca pe o prada minuscula in ghearele lor si nu-ti dau drumul doar deasupra pamantului cand nu mai interactionezi cu gravitatia, ci doar plutesti in deriva.
In lumina amurgului ce se prelingea lin ca un sir de miere aurie peste campul de grau, Andrada a inchis ochii sub oboseala unei zile intregi, care parea sa fi durat o vesnicie. Soarele, idiot si gol, ca un copil care nu vrea sa se culce, se juca de-a ascunselea printre mustatile inalte, vopsindu-le in tonuri de galben, portocaliu si rosu, un tablou viu al naturii care respira sub panza cerului. Andrada, cu chipul ei ce parea sculptat din lumina si umbra, adormise cu fata spre cer, acolo unde ingerii abia isi incepeau dansul de seara, la o harpa si-o cupa de nectar.
Povestea ei ne-incepe intr-o zi de vara, cand Soarele isi intinde razele peste campul nesfarsit. Femeia din imagine este prinsa intr-un moment de reverie, ochii inchisi, respirand parfumul pamantului incalzit. Chipul ei, pictat in tonuri de albastru, se topeste in peisaj, contururile devenind una cu natura inconjuratoare. Pentru ca Andrada este nenascuta. Fata misterioasa este sugestia puritatii mature, invelita in apusurile galbene-purpurii de mult apuse.
Aceasta foame de culori este o marturie a vietii care, prin pensula si culoare, a reusit sa captureze esenta unui moment efemer si sa o transforme intr-o experienta eterna. Privitorule, esti invitat sa te pierzi in detaliile picturii, sa-ti descoperi falsitatea, caninii, falcile pline de alune si carnuri dosite , bulimia de intelesuri si sa simti emotia care a inspirat aceasta ne-pictura. Stiu suntem 2 nesimtiti: Tu si Eu! Hai sa ne scaldam, sa ne imbaiem in Profiterolul gandurilor in melasa de dinainte de miere, in lumina groasa ca un iaurt de tara cu amplele pocnind de zeama, cu capul spart alergand dupa Andrada sa nu-ti ia inainte bicicleta.
“Culorile invaluiau totul intr-o aura de mister, fiecare emotie ce atinsese nepermis panza, manata de o mana nevazuta, parea sa fi capturat o frantura de suflet, o bucata din visul unei zile din povestile cu iele. Pe chipul ei, linia albastra a buzelor era ca o promisiune a serilor tacute si racoroase de dupa zilele arzatoare de august, iar umbrele si luminile ce se impleteau pe fruntea sa, inaltau voaluri fine, precum secretele, murmurand in limbi necunoscute”.
Nu este nevoie de cuvinte pentru ca, in timp ce noaptea se asterne si primele stele incep sa clipeasca timid prin albastrul intunecat, sufletul Andradei, liber in cusca trupeasca, se plimba prin visele sale, imbratisata de razele ultimelor licariri de zi. Chipul sau, acum ascuns, intr-o aparenta dezordine de culori si forme, vegheat de universul pictat, devine altarul pe care timpul isi pune ofrandele, unde fiecare moment este impietrit intr-o eterna clipa de frumusete.
Suna egoist dar, culorile se amesteca intr-un dans vibrant, nu e tango si nici Jive, e doar Kizomba sincron cu aerul in jur . Galbenul graului, rosul macilor salbatici, verdele frunzelor – toate se impletesc intr-o mazgaleala care vibreaza brut, ca un frigider prea stricat , tremurand cu podeaua si simultan cu energia vietii. Este mai mult decat o simpla reprezentare; este o expresie a emotiei pure, a ne-linistii ce inghite linistea cu gura plina.
Andrada
….zace acum, ca o mireasa sau mireasma de paiete colorate, o pata de albastru in impletitura densa de tonuri calde.
Tandretea buzelor sale , brazdarte de pielite albicioase, solare, senzuale, pare sa susure povesti nerostite, iar genele ei, lungi si intunecate, pastreaza ecourile unui somn adanc sub-constient.
Pare ca si-a asternut visele pe panza, ca pe o patura si si-a imprumutat chipul acestei lumi in care totul este posibil, unde granitele intre fantezie, realitatea confuza si jongleriile unui tanar saltimbanc, sunt doar firave linii de sange sub pielea subtire a lumii.
Contururile ne-fiintei sunt estompate, nu cu neindemanare, ci cu un scop ascuns, ca si cum s-ar fi dorit sa ne invete ca frumusetea adevarata se ascunde in imperfectiunea fiecarui moment pe care il traim.
Lucrarea „Andrada adormita la apus in campul de grau”, nu este doar o introspectie de arta, este o calatorie in adancul constiintei, unde fiecare strop de culoare este un cuvant ne-rostit, unde fiecare nuanta este un vers dintr-un poem care inca nu a fost scris, despre o fata inca ne-nascuta.
Graul nu este simpla vegetatie, ci devine unda prinsa de timp, o mare galbena care respira sub panza inserarii. In aceasta lacrima ca o clipa, timpul s-a oprit in loc, iar Andrada, o zeitate a recoltei, a naturii, a vietii insasi, isi odihneste capul pe un perna de spice. Ea nu doarme, ea este somnul insusi, ea este visul din care fiecare dintre noi nu vrea sa se trezeasca.
Fiecare trecere si nota , decima si semi-ton scoase din cutitul de pictura cu care se transeaza lumina ca un animal bland, impacat cu sine la abator, este un cuvant dintr-un limbaj secret, o litera din alfabetul primordial din care lumea a fost tesuta.
Si asa, „Andrada a adormit la apus in campul de grau” devine o lucrare de ne-arta ce transcede simpla descriere, un manifest al sufletului in fata infinitului, un soapta a eternitatii in urechea tacutei noastre existente.
Andrada, sublima si enigmatica, devine o metafora pentru natura umana insasi – complexa, plina de contradictii si mereu in schimbare. Ca un ecou al lui Dali, portretul ei transcende simpla reprezentare, invitandu-ne sa exploram straturile subconstiente ale existentei.
Warhol ar fi apreciat modul in care se transforma cotidianul intr-o sculptura, in timp ce Basquiat ar fi gasit rasunet in energia bruta si spontana a panzei.
Andrada viseaza in omoplatul ei plin cu mireasma de soc, sa fie salvarea unei pasari prabusite de dincolo de aer.
Andrada a adormit la apus in campul de grau | Andrada fell asleep at sunset in the wheat field , 50×70 cm, ulei pe carton “ oil on cartoon, este o lucrare din expozitia” Centaurii din spatele Oglinzii”>>
Vezi mai multe lucrari pe grupul de Facebook enLife art>>
Alte articole despre expozitia” Centaurii din spatele Oglinzii”>>
