POLITEHNICA Bucuresti a marcat, printr-o conferinta de deschidere, lansarea celor patru proiecte strategice in microelectronica, castigate prin apelul PNRR – Proiecte transfrontaliere si multinationale – procesoare cu consum redus de energie si cipuri semiconductoare, parte a programului european IPCEI Microelectronica & Tehnologii ale Comunicatiilor (ME/CT).
Universitatea Nationala de Stiinta si Tehnologie POLITEHNICA Bucuresti este implicata in toate cele patru proiecte in calitate de participant indirect, alaturi de parteneri industriali de prim rang – Aumovio, Robert Bosch si NXP Semiconductors Romania. Valoarea totala a proiectelor se apropie de 90 de milioane de euro, finantarea fiind asigurata prin apelul dedicat participantilor indirecti din cadrul PNRR.
Cipurile sunt „creierul” tehnologiei moderne. Sunt in masini, telefoane, echipamente medicale si in multe sisteme care tin economia in miscare. Prin aceste proiecte, POLITEHNICA Bucuresti isi propune sa devina un hub de cercetare si dezvoltare pentru industria de microelectronica in Romania: un loc unde se face cercetare, se formeaza specialisti si se construieste, pas cu pas, o baza solida pentru investitii noi si pentru proiecte tot mai mari.
„Ne dorim ca POLITEHNICA Bucuresti sa fie un loc unde se proiecteaza, se testeaza si se valideaza tehnologii care ajung in produse reale. Ne dorim sa devenim un hub de excelenta in microelectronica unde sa atragem specialisti inalt calificati, investitii straine si unde sa incepem sa aducem plus valoare industriei de microelectronica din Romania. Aceste proiecte inseamna laboratoare mai puternice, echipe mai mari de cercetare si mai multe sanse pentru studenti si cercetatori sa lucreze direct cu industria. Ne dorim ca acest hub sa se transforme in unul de referinta in Europa pentru microelectronica si sa duca la o crestere economica importanta in regiune.”, transmite rectorul POLITEHNICII Bucuresti, Mihnea COSTOIU.
In jurul acestor proiecte POLITEHNICA Bucuresti isi doreste dezvoltarea unui hub de microelectronica care sa fie baza pentru dezvoltarea industriei de microelectronica in Romania, prin cercetare si educatie dar si prin atragerea de investitii private si publice in acest domeniu esential pntru Romania.
Finantarea sustine directii clare, care sunt importante atat pentru industrie, cat si pentru formarea de specialisti. Printre temele principale:
- Packaging avansat (incapsularea si asamblarea cipurilor);
- Proiectarea de circuite integrate si chipuri;
- Securitatea cipurilor;
- Proiectare hardware/software si acceleratoare;
- Digital Twin / „geaman digital”;
- Inteligenta Artificiala pentru industria auto;
- Radar / senzori / comunicatii pentru industria auto.
POLITEHNICA Bucuresti formeaza anual sute de absolventi in electronica, mecatronica, telecomunicatii si tehnologii informationale. Microelectronica este un domeniu strategic, iar prin aceste proiecte, impreuna cu partenerii industriali, vom accelera cercetarea, dezvoltarea si inovarea in Romania, pentru o economie mai puternica si mai moderna, bazata pe tehnologie.
Aceste initiative completeaza investitiile deja incepute in microelectronica, inclusiv prin Platforma Nationala de Tehnologii Semiconductoare, dar si prin proiectele nationale si internationale pe care POLITEHNICA Bucuresti le deruleaza in domeniul semiconductorilor.
Cu o traditie de peste 200 de ani, Universitatea Nationala de Stiinta si Tehnologie POLITEHNICA Bucuresti este cea mai mare universitate din Romania. Prin programe de cercetare de varf, parteneriate strategice cu mediul privat si cu autoritatile publice, dar si prin formarea generatiilor de specialisti, POLITEHNICA Bucuresti joaca un rol esential in dezvoltarea economica si tehnologica a Romaniei.
