Chirurgia feţei :: Dr. Ion Zegrea despre RINOPLASTIE

RINOPLASTIA

Prin procedura de rinoplastie se realizeaza corectarea estetica a aspectului exterior al nasului. Scopul sau este a armoniza forma diferitelor parţi ale nasului şi de a echilibra şi integra nasul cu forma generala şi caracteristicile feţei in ansamblu sau.

Anumite persoane au dificultaţi in a respira corespunzator printr-o nara din cauza deviaţiei de sept. Aceasta problema poate fi de asemenea corectata in cursul acestei proceduri.

Dr. Ion Zegrea este medic specialist de Chirurgie Plastica, Estetica si Microchirurgie Reconstructiva, membru al Asociatiei Chirurgilor Plasticieni din Romania si International Society of Aesthetic Plastic Surgery (ISAPS), iar în prezent iși exercita meseria in cadrul clinicii noastre si la Spitalul de Urgență Floreasca. De asemenea, face parte din echipa de Cercetare Stiințifică ZETTASkin și este câștigătorul a mai multor premii de inovație în acest domeniu.

În continuare dânsul ne va spune tot ceea ce este esențial de știut pentru intervenția estetică de remodelare a nasului.

Sunt un bun candidat pentru rinoplastie?
Este important sa aveţi o imagine clara despre cum va doriţi sa arate nasul Dvs., şi in acelaşi timp, sa realizaţi ca exista limite in ceea ce se poate realiza prin aceasta procedura. Pacienţii cu suficienta maturitate fizica şi emoţionala ce işi doresc aceasta intervenţie pentru a-şi imbunataţi imaginea personala sunt de obicei foarte mulţumiţi cu decizia luata.

Trebuie sa aveţi cel puţin 14-15 ani, şi chiar mai mult in cazul baieţilor, inainte de a va supune acestei proceduri, din cauza faptului ca nasul nu este complet dezvoltat pana la aceasta varsta. Daca sunteţi adolescent nu luaţi aceasta decizie in graba, şi asigurati-va ca dorinţa de a va schimba aspectul nasului este bazata pe propriile sentimente, şi nu pe cele ale parinţilor sau ale prietenilor. Daca aveţi o stare buna de sanatate, nu exista o limita superioara de varsta pentru a va remodela nasul. Rinoplastia poate fi realizata in acelaşi timp cu un facelift, sau cu orice alta procedura rejuvenerativa, pentru a corecta efectele varstei asupra nasului, cum ar fi lasarea in jos a varfului nazal.

La finalul consultatiei vom stabili impreuna daca sunteţi un candidat potrivit. Daca sunteţi intr-o stare buna de sanatate fizica şi mentala, aveţi aşteptari realiste, nu aveţi nici o afecţiune cronica a nasului, atunci puteţi fi un candidat potrivit pentru aceasta intervenţie. Daca sunteţi racit sau va curge nasul este indicat sa amanaţi operaţia cu cateva saptamani.

La ce ar trebui sa ma astept de la prima consultatie?
În timpul acestei consultaţii veţi fi intrebat in legatura cu forma dorita a nasului şi este bine sa discutam despre orice credeţi ca este important in legatura cu aspectul nasului dorit de dvs. De asemenea, trebuie sa va uitaţi in oglinda şi sa imi arataţi cu degetul exact ce porţiune a nasului doriţi sa fie imbunataţita. Aceasta ma va ajuta sa inţeleag ce aşteptari aveţi şi daca acestea sunt realist posibile.

Următorul pas este examinarea nasul şi realizarea unei inspecţii de rutina complet nedureroasa a structurilor interne ale nasului pentru a lua in considerare toţi factorii, cum ar fi marimea şi forma nasului, iar calitatea pielii nasului şi relaţia lui cu celelalte structuri ale feţei vor fi atent studiate. În anumite cazuri pot recomanda sa se intervina şi asupra barbiei, facand-o mai mult sau mai puţin proeminenta, cu scopul de a imbunataţi echilibrul proporţiilor faciale. Aceste proceduri pot fi realizate in acelaşi timp cu rinoplastia. La sfarşitul consultaţiei, se vor face fotografiile pentru dosarul dvs. medical şi apoi putem discuta despre costul intervenţiei chirurgicale şi datele de programare.

Este necesar sa veniţi la consultaţie pregatit sa discutaţi despre antecedentele dvs. medicale. Aceasta presupune sa puteţi furniza informaţii complete asupra problemelor dvs. medicale, tratamentelor medicale efectuate, a intervenţiilor chirurgicale suferite in trecut-inclusiv traumatismele nazale, şi a medicaţiei actuale şi a alergiilor. De asemenea se va menționa daca aveţi dificultaţi in a respira pe nas, daca suferiţi de alergii ce provoaca des infundarea nasului, şi daca folosiţi des spray-ul nazal. Un parcurs bun spre atingerea asteptărilor dvs. sunt informatiile complete pe care mi le veți oferi in cadrul consultiei.

Cum se realizeaza interventia chirurgicala?
Procedura este realizata prin inciziile date in ambele nari. Aceste incizii sunt conectate printr-o incizie foarte scurta plasata pe porţiunea de piele ce separa narile, care se numeşte columella. Aceasta mica incizie va ramane vizibila pentru circa 6 saptamani ca o linie fina roşiatica, dupa care abia daca va mai fi observabila.

In timpul acestei proceduri, pielea nasului este separata de structurile de dedesubt şi modificari vor fi efectuate asupra bazei nasului, cartilajului din varf şi/sau narilor. De obicei, nasul devine mai mic şi mai fin prin indepartarea ţesutului subcutanat. Dar uneori este nevoie de a adauga cartilaj sau ţesut osos pentru a-i creşte marimea. În anumite cazuri, este necesar sa se intervina şi asupra barbiei pentru a crea un profil mai armonios. Bineinţeles, toate acestea vor fi discutate in detaliu cu pacientul inainte de operaţie.

La sfarşitul operaţiei, nasul dvs. va fi acoperit de pansament şi de o mica atela de gips. Cate un tubuleţ mic de silicon va fi aplicat pe fiecare nara, in scopul de a opri orice sangerare şi de a va permite sa respiraţi nerestricţionat chiar daca se mai acumuleaza puţin sange. Aceste tubuleţe vor fi indepartate din nari la 2-4 zile dupa operaţia de rinoplastie.

Ce se intampla in ziua operatiei?
Intervenţia dvs. chirurgicala de rinoplastie va fi efectuata intr-o clinica autorizata de chirurgie plastica, sub anestezie generala, indusa de un medic specialist anestezist. Deoarece operaţia va fi efectuata sub anestezie generala, va fi necesar sa ramaneţi peste noapte in clinica (www.clinicazetta.ro). Operaţia dureaza in general 1-2 ore, in funcţie de natura şi complexitatea procedurii dvs.  Daca sunteţi fumator/oare, va trebui sa renunţaţi la fumat cu minim 2 saptamani inainte de intervenţia chirurgicala. Aspirina şi anumite medicamente anti-inflamatorii pot provoca sangerari crescute, aşa ca ar trebui sa evitaţi sa luaţi aceste medicamente pentru o perioada de timp inainte de intervenţia chirurgicala.

Un calmant oral va va fi administrat inaintea operaţiei pentru confortul dvs. şi pentru a va diminua anxietatea. Atunci cand intervenţia chirurgicala a luat sfarşit, veţi fi dus intr-o zona de recuperare, unde veţi continua sa fiţi monitorizat indeaproape intr-o atmosfera relaxata. Nasul dvs. va fi pansat şi acoperit de o mica atela gipsata, ce il protejeaza in timpul somnului sau de orice lovituri accidentale in restul timpului.

Ce presupune recuperarea dupa rinoplastie?
Este important sa realizaţi ca timpul necesar recuperarii dupa o intervenţie chirurgicala variaza foarte mult de la o persoana la alta.

În zilele imediat urmatoare operaţiei este posibil ca nasul sa se infunde din nou din cauza crustelor şi a edemului post-operator. În acest caz, va puteţi curaţa narile cu blandeţe cu ajutorul unui tampon subţire de bumbac inmuiat in apa. Pentru ca nasul sa fie facut mai subţire la baza lui, este necesar ca oasele mici din interiorul lui sa fie fracturate. Aceasta va duce la acumularea de sange sub piele (echimoze/vanatai) in pleoape şi la umflarea lor. Umflarea pleoapelor poate fi moderata sau extrema, in aşa masura incat ele nu mai pot fi deschise. A doua zi dupa operaţie, umflarea pleoapelor este cea mai accentuata. Cea mai mare parte a vanatailor vor disparea in cursul primei saptamani dupa intervenţie. Daca doriţi, la cateva zile dupa operaţie puteţi incepe sa folosiţi machiajul pentru a camufla vanataile. Umflarea vizibila a nasului poate sa mai dureze cateva saptamani.

Primele 2 zile dupa operaţie este indicat sa va restrangeţi mult activitaţile şi sa dormiţi cu capul ridicat pe mai multe perne. Aceasta va ajuta la scaderea tumefierii şi reduce posibilitatea apariţiei sangerarilor minore din nas, care nu sunt ceva neobişnuit.

Disconfortul şi durerea pot fi controlate de medicamentele analgezice administrate şi prescrise in ziua externarii dvs. din clinica. De asemenea, va vor fi prescrise şi antibiotice.

În cele mai multe cazuri, veţi putea sa va intorceţi la locul de munca in 7-10 zile dupa operaţie. Reluarea majoritaţii activitaţilor normale, incluzand şi exerciţiile fizice, poate avea loc dupa 3 saptamani. Cateva luni dupa aceasta intervenţie nasul dvs. va fi sensibil la expunerea la soare, de aceea va trebui sa va daţi cu o crema de protecţie solara in mod regulat. Daca oasele nasului au fost fracturate, este posibil ca pentru urmatoarele cateva saptamani, atunci cand purtaţi ochelari sa aveţi nevoie de a pune un leucoplast intre ei şi nas.

Ce ar trebui sa stiu despre rezultatul acestei interventii chirurgicale?
Rezultatul rinoplastiei poate fi evaluat doar dupa 4-6 saptamani dupa operaţie. Pielea se dezumfla treptat şi nasul devine mai suplu şi mai frumos. Veţi veni la vizita la aproximativ 6 saptamani de la operaţie. La acel moment mai multe fotografii vor fi facute şi vor fi comparate cu fotografiile facute inainte de operaţie.

Umflarea minora reziduala, care afecteaza cel mai frecvent varful nazal, poate persista mai multe luni, dar in general, acest lucru nu ar trebui sa fie evident pentru altcineva. Avand in vedere ca procesul de vindecare este treptat, trebuie sa va pregatiţi sa aşteptaţi pana la un an pentru a vedea rezultatele finale ale rinoplastiei dvs. (De ce aşa mult ? Nasul pare a fi acea parte a corpului care are nevoie de cel mai mult timp pentru a-şi asuma complet aspectul final dupa procedurile chirurgicale estetice. Acest lucru este legat de timpul necesar pentru restabilirea cailor de drenaj limfatic, care sunt responsabile pentru rezoluţia edemului postoperator). Cu toate acestea, cel mai probabil, veţi putea incepe sa va bucuraţi de noul dvs. look in decursul a catorva saptamani de la operaţie.

Ocazional, o a doua intervenţie poate fi necesara pentru a imbunataţi şi mai mult rezultatele. În acest caz, procedura suplimentara este de obicei mai restransa decat intervenţia iniţiala.

În cele mai multe cazuri, rezultatele rinoplastiei sunt permanente, cu excepţia unor eventuale modificari asociate cu procesul normal de imbatranire.

Cate vizite trebuie sa fac dupa operatie?
Prima vizita va avea loc a doua zi dupa operaţie, iar a doua la 6 zile, moment in care va vor fi extrase firele de sutura şi va fi indepartata şi mica atela gipsata aplicata pe nas la sfarşitul intervenţiei chirurgicale.

Veţi mai reveni la control la 3 saptamani, 6 saptamani, 3 luni, 6 luni şi un an. Cu ocazia acestor vizite, alte fotografii va vor fi facute, pentru a observa rezultatul acestei proceduri.

Care este costul operatiei?
Costul general informativ al acestei proceduri il puteti gasi in categoria „Preturi”, dar acesta este orientativ deoarece costul final va fi stabilit numai dupa prima consultatie, in functie de particularitatile cazului dvs. si de amploarea interventiei chirugicale alese.

Doctor Ion Zegrea

Sursa: clinicazetta.ro

en.Life news
Scroll to Top