Un interviu original enLife News, impreuna cu domnul Dr. Sebastian Botezatu, Coordonatorul Compartimentului de Angiografie si Cateterism Cardiac din cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central Dr. Carol Davila, Bucuresti.
EnLife News: Buna ziua, domnule Doctor Sebastian Botezatu Ne puteti spune cate ceva despre cariera dvs. profesionala si cum ati ajuns in acest punct de astazi?
Dr. Sebastian Botezatu: Buna ziua! Sunt coordonatorul Compartimentului Angiografie si Cateterism Cardiac din cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central Dr. Carol Davila, Bucuresti, incepand din anul 2016, medic primar Radiologie si Imagistica Medicala, supraspecializare in Radiologie Interventionala.



Sursa Foto: Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central Dr. Carol Davila, Bucuresti
Activitatea mea profesionala consta in efectuarea unei game variate de interventii minim invazive angiografice, axandu-ma in special pe tratamentul interventional al afectiunilor cardio-vasculare si neuro-vasculare. Am ajuns in acest punct al carierei prin pasiune, invatand prin fiecare interventie terapeutica realizata si prin stagii de pregatire atat in tara cat si in strainatate.
EnLife News: Domnule Doctor Botezatu, de ce ati ales cariera in radiologie la un spital public si mai ales o structura militara? Aveti si un traiect academic sau militar ?
Dr. Sebastian Botezatu: Am urmat de la varsta de 15 ani o cariera militara, absolvind in anul 1999 Colegiul National Militar Dimitrie Cantemir si in anul 2005 Institutul Medico-Militar din cadrul UMF Carol Davila Bucuresti. Avand o formare profesionala militara, fiind mereu ghidat de dorinta de dezvoltare si inovatie in domeniul in care activez, dorind sa ajut mereu oamenii, am ales si am avut sansa sa imi desfasor activitatea in Spitalul Militar, avand astfel posibilitatea sa aplic si sa dezvolt cunostintele pe care le-am acumulat de-a lungul pregatirii mele medicale intr-un spital public.
EnLife News: Ce tipuri de interventii faceti la Spitalul Militar Central: Carol Davila”, care e structura sectiei (medici, specializari) si care sunt proiectele prezente si viitoare.
Dr. Sebastian Botezatu: In cadrul compartimentului, alaturi de colegii mei cardiologi si radiologi interventionisti si al colegilor asistenti pregatiti in acest domeniu, se efectueaza o gama larga de interventii minim invazive cardiace, neurologice, vasculare periferice, oncologice, etc. Realizam si dorim sa dezvoltam cele mai inovative proceduri terapeutice, la acelasi nivel cu centrele internationale. In acest moment unul dintre principalele proiecte este cel de a extinde tratamentul interventional al Accidentului Vascular Cerebral (AVC) acut.








Sursa Foto: Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central Dr. Carol Davila, Bucuresti
EnLife News: Ce interventii sunt prioritare si care sunt dotarile actuale ale sectiei cu care lucrati? Cardio, periferie, neuro-vascular (anevrisme, AVC), biopsii, diagnostic?
Dr. Sebastian Botezatu: Efectuam cu prioritate toate interventiile enumerate in trei sali de angiografie dotate cu aparatura completa si de ultima generatie. Personal ma axez pe tratamentul patologiei neurovasculare, si anume de embolizare anevrisme, fistule, malformatii vasculare cerebrale si pe tratamentul AVC ischemic acut.


Sursa Foto: Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central Dr. Carol Davila, Bucuresti
EnLife News: Cum vedeti dezvoltarea radiologiei Interventionale in 2024-2025 sau in urmatoarea decada? Unde credeti ca merg tehnologia si medicina in aceasta zona?
Dr. Sebastian Botezatu: Dezvoltarea radiologiei interventionale a fost ampla in ultimii ani la nivel mondial si este in continua expansiune, foarte multe dintre tehnicile chirurgicale clasice fiind inlocuite de cele minim invazive angiografice, mai ales in domeniul cardio, neuro-vascular si oncologic. Romania trebuie sa tina pasul si sa finanteze tehnicile noi aparute in medicina si instruirea personalului, lucru care se intampla anevoios si din acest motiv centrele care realizeaza asemenea interventii sunt insuficiente, iar specialistii sunt foarte putini comparativ cu Europa.
EnLife News: Ce trebuie sa stie pacient pentru a beneficia de solutiile radiologiei interventionale din sectia dvs si la ce semne trebuie sa fie atent – el , apartinatorii, familia , societatea?
Dr. Sebastian Botezatu: In primul rand medicii care preiau un pacient cu anumita afectiune trebuie sa il indrume catre noi pentru un diagnostic de specialitate si tratament. Oricare pacient care are o indrumare catre angiografie, catre sectia noastra, beneficiaza de solutii de radiologie interventionala in functie de patologie. Din pacate in tara noastra ramane scazuta adresabilitatea la medic, pacientii si familiile acestora nu trebuie decat sa se prezinte la medic periodic si la timp pentru a preveni sau diagnostica o anumita afectiune. Din fericire, Radiologia Interventionala este una dintre ramurile medicinei care chiar are solutii curative. Pot sa enumar cateva dintre aceste patologii tratate cu succes, unele caracterizate de o mortalitate ridicata: AVC ischemic acut, anevrism cu orice localizare, malformatii vasculare, ischemie de orice organ sau membre, trombembolism pulmonar, hemoragii acute sau cronice, patologie oncologica maligna sau benigna, fibrom uterin, adenom de prostata, discopatie coloana si multe altele.



Sursa Foto: Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central Dr. Carol Davila, Bucuresti
EnLife News: Cu ce situatii se confrunta spitalul sau sectia dvs? Aveti suficiente fonduri financiare din bugetul spitalului sau programe nationale de sanatate pentru toate interventiile si dispozitivele de care aveti nevoie? Care ar fi nivelul ideal?
Dr. Sebastian Botezatu: Pe scurt si din multiple motive care nu tin de noi, fondurile sunt total insuficiente. Suntem la o zecime din nivelul ideal. Cele mai eficiente dispozitive disponibile pe piata sunt si foarte costisitoare si le putem achizitiona in procent infim fata de nevoie.
EnLife News: In Romania exista pregatirea necesara, centre, medici suficienti pentru a face o medicina de performanta in specialitatea dvs? Cum arata tabloul actual?
Dr. Sebastian Botezatu: In tarile europene cu un sistem medical la un nivel optim avem un angiograf in sistemul public la aproximativ 25 000 locuitori. In Bucuresti avem un angiograf la cel putin 100.000 de locuitori, nu mai vorbim de restul tarii unde centrele pot fi numarate pe degete. In statistici suntem pe ultimul sau penultimul loc in Europa in tratamentul prin trombectomie al AVC ului acut, care este a doua cauza de mortalitate si prima de invaliditate. Tabloul actual arata sumbru, dar putin mai bine ca in ultimii ani si adresabilitatea medicilor tineri catre aceasta specialitate este parca mai crescuta comparativ cu ultima decada.


Sursa Foto: Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central Dr. Carol Davila, Bucuresti
EnLife News: Cu ce alte provocari va confruntati personal, profesional si la nivelul sistemului, spitalului?
Dr. Sebastian Botezatu: Provocarea principala este timpul, numarul crescut de pacienti datorat motivelor anterioare. Finantarea insuficienta este si probabil va ramane provocarea constanta.
EnLife News: Un cuvant de incheiere si un mesaj pentru pacienti si poate pentru colegii seniori si tinerii rezidenti care se pregatesc pentru aceasta specialitate?
Dr. Sebastian Botezatu: Pentru colegii tineri si pentru pacienti transmit ca radiologia interventionala si cardiologia sunt unele dintre putinele solutii curative in medicina. In ultimii 20 de ani, tratamentul interventional al Accidentului Vascular acut ischemic si al Infarctului Miocardic Acut a fost probabil cea mai importanta descoperire in medicina, cu foarte multe statistici favorabile.
EnLife News: Va multumim respectuos pentru toate informatiile, bunavointa, timpul si interviul acordat mai sus!
Solutii pentru tratamentele anevrismelor folosite in Radiologia Interventionala


