Este o lucrare de tip pictura abstracta in ulei pe panza 50×70 cm, tip multi-layer, construita prin suprapunerea mai multor suprafete ce contin idei diferite. Ideile se ascund unele pe altele, lasand sa se intrevada momente si interpretari din trecut pana la straturile superficiale. Acestea adauga un plus de emotie, mister si poveste din imaginatia autorului.
Ideea si povestea din spatele picturii
Sunt simple si profunde in acelasi timp.
La inceput a fost o abstractizare a copacului vietii. Urmarind linii curbe ale unor crengi, stilizare din copacul vietii si avand un fond sanguin, a rodit confuz peste trupul lemnos auriu un copac cu inflorescente, curbe, linii catifelate, fructe, totemuri, simboluri, segmente contrastante ca intelesuri si culoare avand in centru copacul etern re-nascut al vietii, ciclicitatea, trainicia, timpul estompat.
Sunt linii naive pe un background rosiatic similar cu vascularizatia artriala si venoasa a creierului. Deasupra acestui copac, a luat forma un chip abstractizat, desfigurat al unui pacient care a suferit un accident vascular cerebral (AVC). Acesta a ramas cu o hemiplegie si alte deficiente neurologice.
In video se pot vedea vasele lui craniene re-vascularizate dupa tratamentul endo-vascular. In cele din urma si vascularizatia craniana prinde contur precum si chipul acestuia, incep sa se umple de culoare si nuante de albastru si mixuri de culori calde, iar firul vietii si pulsatia renasc prin tusa portocalie, stridenta, lasata pe panza din cutitul de pictura…
In cele din urma, chipul Omului din Copacul Creierului
Se distinge doar o pleoapa adormita isi regaseste linistea, necuvantarea, un cant al somnului profund, alienat, vindecator.
Nuantele de albastru sunt o simfonie asurzitoare a unui mare mut, creierul si sufletul amestecate, precum cerneala ca un violoncel in apa mintii, inconjurata de viori, harpe si corul neuronilor androgini, ca niste tenori excitati de partitura lui Verdi.
Avea palmele mari, brazdate de mai multe linii decat liniile vietii, unele mergeau oblic, perpendicular, marcand rascruci, sau doar pauze de odihna la un pahar de spritz in umbra si racoarea holului antreului casei. Amesteca vinul facut de el si sifonul intr-un pahar fara picior, cu o culoare galben verzuie ca a soarelui manjit cu o pensula de iarba umeda, mixate cu degetul aratator gol, scufundat pana la meta-carpo-falanga dupa care-l sterge de buze ascultand cum bulele de dioxid inca se mai spargeau. De multe ori imi apropiam fata de acest lichid proaspat sifonat si ascultam mica fantana arteziana si jocul stropilor ce tasneau din pahar in sus, udandu-mi nasul sau urechea.
Pielea mainilor lui, pliul interior al cotului, gatul, fata si spatele ii miroseau a soare, a rugina, a fan, lemn uscat, frunze de rosii de pe vrej si piatra vanata in acelasi timp. Nu-l auzeam niciodata cand se trezea, oricum la rasarit, cand cocosii si cainii din vecini strigau si se asmuteau unii pe altii si aflam ca mergea in gradina pe racoare sa ude rasadurile. Linistit, isi intindea un furtun de le cismeaua din curte pana in fundul gradinii, statea pe un scaunel din magazie, gri din lemn uscat, sau cel vopsit cu culoare de podele, rosiatic, bordeaux infipt in carare si privea prin plante, frunze si radacini cu apa. Schimba culoarea pamantului uscat de la baza oricarei tulpini insetate.
Daca pamantul era tare, nici apa nu intra de tot si facea mici balti care se uneau cu alte balti, unind plantele in fratii insetate, inrudite, cu mici frunzulite, mici cili parosi disperati sa se faca mari, sa creasca, sa dea nastere fructelor, legumelor, sa-si sparga micile vezicule mirositoare care imprastiau parfumul lor prin aer, agatandu-se, plutind si sarind cu mainile lor lungi si magnetice, ca niste cimpanzei veseli gata de imperechere.
Udatul era o meditatie inainte de rasaritul glorios al soarelui, cand fosnetul frunzelor mari ca palmele lui, ale vitei de vie era singura muzica din fundul gradinii. Udand plantele isi muta incet-incet scaunelul jos, de copil, din departare, catre curte facand zeci de stopuri, zeci de momente ale transei curgerii apei, cu un susur care umplea paharul pamantului de spritzul de vara oferit muribundului insetat.
Tragandu-se catre casa, privea in sus lumina ce crestea cu cate un gram pe pe minut printre frunzele merilor, smulgea crengutele uscate ale prunilor ce urmau sa lase toate lacrimile lor babane si dulce-acrisoare, violete, ca un gem, pe pamant, si chiar daca faceai magiun pentru generatii tot trebuia sa mai abandonezi un intreg covor de prune pe jos. Acestea urmau un intreg ciclu zi-noapte al indulcirii, putrefactiei si uscarii hranind pamantul din care veneau pana cand toamna iti trosneau sub talpa tot atatea mii de samburi uscati, ca si cum n-ar fi avut niciodata pulpa de fruct pe ei. Unii se ascund si acum la centimetri sub pamant, altii mai nesimtiti au dat nastere altor crengute si mini-copaci de prun care impanzeau si sufocau pamantul.
In mijlocul gradinii, ca un totem intr-o jungla de vegetatie haotica, traia un par cu 2 trunchiuri. Unul ca o gimnasta stand aplecat pe spate in extensie aproape sa cada, dar cu multe crengi intortocheate, catre cer. Celalalt, cu un corp ce izbucnea aproape orizontal catre dreapta, orizontal ca o banca, ca o masa, ca un corp de cal, dupa care isi gasea gloria catre azuriu prin mii de ramuri din groase catre din ce in ce mai subtiri, verticale ca niste antene magnetizate de polul magnetic al cerului. In fata si in spatele acelui par cu 2 trunchiuri erau 2 spatii de odihna ale vidului, 2 mici poienite, 2 pungi de 1 leu pline cu umbra care adapostea doar crini salbateci cu frunze taioase, subtiri inalte si flori portocalii si albe.
Avea o fata dreptunghiulara, cu un par scurt, tuns soldateste sa nu transpire, un nas mare din care cate-odata puteai stoarce niste fire de grasime. Spargea nuci cu podul palmei, taia merele pe care nu le mancam toamna tarziu si le asternea feliute pe ziare, la uscat sa le avem pentru desert. Era imprastiat si aiurit si, intr-o seara, langa soba, dupa ce a venit o ruda indepartata, de care se ferea toata lumea, cu titlul ca l-a deocheat, privind la televizor a inceput sa incurce cuvintele, sa devina confuz, sa repete “eu sunt….deci sunt acasa, tu esti…..deci tu esti”.
Ne stalcea numele ca si cum abia ne recunostea si era dezechilibrat. Un timp a sprijinit peretii, facandu-ne sa radem trist. Cum naiba se putea intampla dintr-o data ca un om puternic sa devina o leguma? Starea asta a fluctuat si a durat cateva saptamanii sau luni, zile mai mult sau mai putin bune, cu vizite si tratament la neurolog si cu deprecierea starii generale si a tonusului odata ce l-am izolat de pamant, de gradina, de obisnuinte, l-am dus la spital. Incet-incet, a inceput sa-si redobandeasca limbajul, echilibrul, dar cel mai bine a fost cand l-am adus din nou acasa, la nuci, la meri, doar in locul unde la rasarit cocosii conversau cu cainii, neintelegandu-se unii pe altii, dar agitandu-se ca niste actori stagiari care nu au invatat tot rolul inainte de spectacol, in spatele cortinei ce avea sa se ridice odata cu rasaritul.
Avusese un atac vascular cerebral oarecum usor ale carui efecte s-au remis in aproape un an de zile. A fost destul de ciudat sa-l percep ca pe aceeasi si in acelasi timp o cu totul alta persoana. In copacul cu mii de trasee neuronale, mii de artere, arteriole si capilare cerebrale ale trunchiului vascular scapasera probabil cateva farame inchegate ale unor trombi, niste cheaguri de sange intarite si tampite care s-au pus ca niste dopuri pe niste vase cerebrale. Din acel moment el nu ne mai recunostea, nu-si mai intelegea rostul, nu-si mai gasea cuvintele, am fost un timp niste straini pentru el.
Citeste si articolul: Andrada a adormit la apus in campul de grau >>
Atacul vascular cerebral (AVC)
Cunoscut si sub numele de accident vascular cerebral (AVC), se produce atunci cand fluxul sanguin catre o parte a creierului este intrerupt, ceea ce poate duce la deteriorarea ireversibila a celulelor nervoase. Simptomele unui atac vascular cerebral (AVC) pot varia, dar cele mai comune includ amorteala sau slabiciune la nivelul fetei, bratului sau piciorului, in special pe o parte a corpului, confuzie brusca, dificultati in vorbire sau intelegere, probleme de vedere la unul sau ambii ochi, dificultati in mers, lipsa coordonarii sau dureri de cap severe si neasteptate.
La aparitia acestor simptome, este crucial sa se actioneze rapid. Primele masuri includ apelarea imediata a numarului de urgenta 112. Este esential sa nu se lase pacientul sa doarma sau sa astepte pentru a vedea daca simptomele dispar. Identificarea rapida a unui AVC poate permite interventii care sa limiteze daunele cerebrale.
Tratamentul pentru AVC depinde de tipul acestuia. AVC-ul ischemic, cauzat de un cheag care blocheaza un vas de sange in creier, poate fi tratat medicamentos cu trombolitice, care dizolva cheagul. Uneori, se poate interveni si endovascular, adica direct in vasul de sange, pentru a extrage cheagul.
Familia si pacientul trebuie sa inteleaga importanta recunoasterii rapide a simptomelor si a tratamentului prompt. Educatia pentru preventie si recunoasterea simptomelor este cruciala.
In Romania, centrele de tratament endovascular pentru AVC ischemic sunt in general situate in orasele mari si includ institutii precum:
- Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures,
- Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca
- Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti
- Spitalul Judetean de Urgenta Timisoara
- Spitalul Judetean de Urgenta Bihor
- Spitalul Judetean de Urgenta Suceava
- Spitalul Judetean de Urgenta Sibiu
- Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare (INNBN)
- Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central „Dr. Carol Davila”
Aceste centre sunt echipate cu tehnologie specifica si personal calificat pentru a gestiona astfel de urgente medicale.
Solutii enLife pentru tratamentul endovascular al AVC
 este interpretat prin pictura “Omul din Copacul Creier”, pictura abstracta în ulei pe pânza.){kind=link}