Andrei Selaru (Selly) a fost distins de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (IMM Romania) pentru initierea si dezvoltarea proiectului Nibiru, considerat drept cel mai important proiect turistic si de divertisment lansat in Romania dupa 1990.
Premiul a fost oferit in cadrul evenimentului de lansare a celei de-a cincea editii a studiului „Carta Alba a Turismului din Romania”, organizat la sediul Prefecturii Constanta. Distinctia vine ca o recunoastere a impactului pe care Nibiru il va avea asupra dezvoltarii durabile a turismului romanesc si pozitionarii Romaniei ca destinatie relevanta pe harta internationala a divertismentului si culturii.
Nibiru este o statiune de vara cu un concept inovator, construita de la zero intre Costinesti si Tuzla, pe o suprafata de peste 1,6 milioane de metri patrati. Proiectul are o investitie estimata la peste 50 de milioane de euro doar in prima faza, fiind deja in derulare, cu deschiderea oficiala programata pentru iulie 2026.
„Nibiru nu este doar o statiune, ci o resetare de mentalitate. Este o platforma care combina entertainmentul, arta, gastronomia, cultura si inovatia, deschisa tuturor generatiilor”, a declarat Selly, CEO si fondator al proiectului.
Nibiru propune un model complet nou de dezvoltare turistica si culturala pentru litoralul romanesc. Statiunea va include un mall in aer liber, un venue de evenimente cu o capacitate de 150.000 de persoane – printre cele mai mari din lume – precum si cel mai mare club de noapte in aer liber, cu o capacitate de 30.000 de persoane si un line-up international zilnic. Din oferta mai fac parte un parc de distractii, un circuit de karting de 30.000 mp, zone de sport, o zona speciala pentru copii (dezvoltata in parteneriat cu HypeByKiddo), precum si activari artistice si culturale zilnice.
Statiunea va gazdui in medie 50.000 de vizitatori pe zi, ceea ce inseamna peste 3 milioane de turisti intr-un sezon estival, un trafic care depaseste cumulat toate marile festivaluri din Romania. Infrastructura deja testata cu succes in cadrul Beach, Please! – cu peste 155.000 de participanti intr-o zi – garanteaza o experienta fluenta, sigura si accesibila.
Pe promenada statiunii vor fi prezente branduri emblematice din zona de food & drinks precum Shaormeria Baneasa, Cartofisserie, Splendid Chicken, Burgr Factory, Pescaria lui Matei, La Mici, dar si nume consacrate din zona de nightlife – LOFT si NUBA – care vor deschide locatii special adaptate pentru Nibiru. De asemenea, va exista o zona de fashion cu magazine consacrate si un fashion bazaar dedicat designerilor romani la inceput de drum.
Dincolo de divertisment, Nibiru va insemna si educatie, cultura si continut: peste 8 show-uri pe zi, concerte live, lansari de carte, tabere de creatie, ateliere pentru copii si tineri, activari cu influenceri rezidenti si productii media constante. Cu o strategie content-first, statiunea este conceputa pentru a deveni cea mai virala locatie de vara din Romania.
Proiectul este dezvoltat exclusiv din fonduri private, de un consortiu de antreprenori si profesionisti din entertainment, HoReCa si real-estate. Distinctia acordata de IMM Romania subliniaza importanta colaborarii dintre mediul privat si organizatiile de business in accelerarea dezvoltarii turismului national.
Sursa: nibiru.net

