Am decis sa scriu acest material, singurul legat de acest eveniment absolut tragic, întrucât oricare dintre noi putea sa fie acolo! Nu voi lansa în discutie niciunul dintre subiectele care deja se dezbat în toate mediile care ne înconjoara. Va voi transmite mesajul Iulianei Tudor si al Crucii Rosii. ACUM, acesta este un pas extrem de important!
Noua ne pasa
Crucea Rosie Româna a lansat Campania cu strangere de fonduri “Noua ne pasa! Împreuna daruim speranta”. Iuliana Tudor, gazda emisiunii “O data-n viata”, de altfel si Ambasador al Crucii Rosii Române, s-a implicat fara sa stea pe gânduri si a postat pe pagina ei oficiala de Facebook detaliile depre aceasta, îndemnând oamenii sa se implice si sa arate ca le pasa.
Astfel:
– În prima etapa a campaniei, fondurile vor fi directionate catre unitatile sanitare care asigura asistenta pentru persoanele afectate, sub forma de consumabile (fese, comprese, medicamente etc.), cheltuieli adiacente tratamentului asigurat de spital, în functie de nevoile semnalate de fiecare unitate medicala si de fondurile colectate;
– În etapa a doua a campaniei, fondurile vor fi directionate catre supravietuitorii incendiului aflati în tratament la domiciliu dupa externarea din spital – în functie de nevoile semnalate de fiecare unitate medicala si de fondurile colectate.
Putin pentru mult!
Un sms la 8827 înseamna 2 euro!
Campanie desfasurata cu sprijinul Orange, Telekom Romania Mobile, Vodafone si Donatie.ro. Nu se percepe TVA.
Contactata telefonic, Iuliana Tudor a declarat: “În acest moment, mai mult ca niciodata, nu e nevoie de cuvinte. Acum e nevoie de tacere, de rugaciune si de ajutor. Crucea Rosie ne îndeamna sa le fim alaturi!”
În loc de încheiere, voi scrie mesajul acestei campanii:
Va chem sa fim solidari! Va chem sa fim oameni! Va chem sa fim implicati! Va chem sa aratam ca Noua Ne Pasa! Fii voluntar! Fii Crucea Rosie!
Roxana Bichis
Specialist Comunicare & Blogger

