Foto: neurohope.ro
Am ales să fac toată această călătorie profesională pentru a mă dezvolta și perfecţiona ȋn neurochirurgie. Am știut, ȋncă de la ȋnceputul acestui drum, că România va ȋnsemna pentru mine prezent și viitor profesional. Am ales ca 5 ani să studiez ȋn Marea Britanie și Franţa. Scopul a fost să devin independent în meseria mea. Am știut întotdeauna că acolo voi fi doar un student, un elev al unor oameni care sunt dispuși să mă învețe, dar nicidecum să plec de aici, cu atât mai puţin să rup legătura cu țara. Experienţa ȋn acele sisteme performante de sănătate a fost foarte relevantă, am fost foarte bine valorificat și protejat de către aceste sisteme. Simțeam că sistemul își dorește să ȋmi valorifice abilităţile, să evoluez. Când m-am întors, în 2014, am gândit o nouă viziune: să ȋmi creez eu ȋnsumi propriul sistem, nu singur, ȋmpreună cu o echipă care ȋmpărtășeșe aceeași viziune și aceleași valori.
Spre deosebire de majoritatea oamenilor care trăiesc în diaspora și a celor care trăiesc aici, mie mi se pare că România mi-a oferit niște șanse, pe care probabil că în altă parte nu le-aș fi avut. Am putut să construiesc lucruri de la zero acolo unde nu era nimic din punctul de vedere al neurochirurgiei. Împreună cu echipa mea, am reușit să facem să funcționeze aceste microsisteme de sănătate la standardele la care se face neurochirurgie de ȋnalt nivel ȋn ţările europene și ȋn lume.
Orice societate trebuie să pună pe primul loc educația
Sănătatea este pe locul 2. De ce? Pentru că a oferi sănătate unei societăți presupune să ai niște profesori, mentori, oameni care să îi învețe pe viitorii medici. Pentru a avea medici buni într-un sistem trebuie să ai o educație corectă a doctorilor. Doctorii care predau trebuie să aibă capacitatea de a fi și buni dascăli. Pentru aceasta este necesar să existe și cadrul legal adecvat. Întotdeauna, pentru mine, educația a fost de departe cel mai important lucru, atât în formarea mea, cât și în existența oricărei societăți.
În formarea neurochirurgului primează respectul față de profesie și față de omul care îți devine pacient
Rolul mentorului este esenţial. Mi-aș dori să transfer celor care vin să învețe de la noi: medicină, știință, respectul față de pacient, față de locul de muncă, față de sine. Mai mult decât să faci o incizie, ȋn formarea neurochirurgului primează respectul faţă de profesie și faţă de omul care ȋţi devine pacient. Sunt lucruri din relația medic-pacient care sunt mult mai utile. Trebuie să încerci să îți vezi pacienții la timp, să te pui în locul pacientului, să tratezi omul cu empatie și respect.
Neurochirurgia este o știință complexă, pentru care trebuie să te antrenezi în permanență
Viitorii neurochirurgi trebuie să aibă o disciplină ȋn a se updata constant, să citească tot timpul. Nu îmi place, de pildă, felul de învățare prin contagiune. Se întâmplă și în Franța, se întâmplă și în România. Este incomplet. Profesorul, oricât de bun ar fi, nu are de unde să știe tot. Datoria ta este să te duci acasă și să citești, să vezi ce fac și alți medici din lume. Ȋn felul acesta, începi să îți pui întrebări. Te poate duce foarte departe această disciplină, dacă ești cinstit cu tine și față de rezidentul tău. O să înceapă să îți pună întrebări: „De ce faci tumora asta așa?” Rezidentul nu ar trebui să ia „for granted” ceea ce îi spune mentorul.
Neurochirurgia este o știinţă complexă, pentru care trebuie să te antrenezi ȋn permanenţă. Este ca și ȋn alte domenii. Trebuie să ai 10.000 de ore de zbor, de dans, de lupte. Când le ai, îți dai seama că poți să faci toate aceste intervenții neurochirurgicale. Dintr-odată, gestul chirurgical ȋţi devine firesc. Acesta a fost principalul beneficiu al anilor de studiu și practică. Am văzut tot ce se consideră „vârf” în toate subspecialităţile neurochirurgiei. Am adus aici toată această expertiză și am adaptat-o la sistemul de aici.
Ne-am pregătit toți acești ani pentru a trata omul cu respect pentru integritatea sa, iar dacă medicina a evoluat științific și tehnologic, trebuie să ținem pasul cu noile standarde. Noul standard înseamnă astăzi abordare minimal invazivă ȋn neurochirurgie. Minim invaziv înseamnă un mare respect faţă de țesuturile sănătoase. Abordăm leziunile minimal, dar cu același rezultat calitativ. Leziunile sunt mai mici, dar acest lucru nu înseamnă că facem o incizie mai mică, ci să lăsăm tumora pe loc. Scopul tratamentului este să rezolvi problema pacientului, ȋn speră, să abordăm leziunile maximal, cu o lezare minimă de țesut sănătos. Dacă tehnologia, anatomia pacientului, neuroanestezia, electrofiziologia și toate celelalte îți permit să minimizezi lezarea de țesut sănătos, atunci o faci. Este o atitudine de respect față de țesut și de păstrare a integrității funcțiilor cerebrale.
De ce am ales să practic neurochirurgie?
Poate că dacă făceam altă specialitate, o făceam la fel de bine. Aș fi fost la fel de interesat. Neurochirurgia ȋmbină cunoștinţe despre diagnosticul patologiilor creierului și coloanei vertebrale cu măiestria gestului chirurgical și, ȋn primul rând, cu etica procesului terapeutic. Pe cine operezi, când operezi, ce poți să îi oferi? Neurochirurgul nu este un „robot” care face o operație bine. Neurochirurgul ia uneori decizii care nu au legătură cu posibilitatea de a face sau nu o intervenție. Se gândește cum e mai bine pentru pacient, cum să procedeze ca pacientul să trăiască o viață cât mai bună și cât mai demnă. Rolul nostru este de a veghea la păstrarea integrităţii și demnităţii vieţii.
SOURCE: NEUROHOPE; link articol>>
