De Alin Ladaru 
Enlife News: Ce v-a inspirat să alegeți medicina și cum s-a schimbat perspectiva voastră după primii ani de facultate?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Problemele medicale au fost mereu prezente în familia mea, așa că, încă din copilărie, am avut un contact foarte direct cu sistemul medical. Momentul în care am știut cu adevărat că vreau să urmez medicina a fost în clasa a V-a — pentru un copil care iubea biologia și își dorea sincer să ajute oamenii, părea alegerea firească.
Deși perspectiva mea s-a maturizat în timp, esența a rămas aceeași. Am înțeles cât de dificil este, de fapt, să lucrezi cu oameni care suferă, cât de diferiți sunt pacienții și cât de mult trebuie să te adaptezi. Există momente în care e epuizant să explici același lucru de nenumărate ori sau să simți că efortul se lovește de lipsa de complianță — dar sunt și clipe în care realizezi că ai schimbat ceva real în viața cuiva. Iar acele momente îți dau puterea să mergi mai departe.
Lavinia Cîmpean, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca:
Când eram mică am primit de Crăciun un stetoscop de jucărie și am fost foarte entuziasmată de el. Apoi crescând mai mare mi-am dorit să fac informatică și am mers la un liceu de mate-info. Am fost la un proiect de informatică și mi-am dat seama ca nu e ceea ce vreau. Am ales medicina și nu am regretat deloc alegerea mea am simțit zilnic ca asta îmi aduce satisfacție.
Enlife News: Cum v-a influențat participarea la această conferință în decizia de a alege o specialitate?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca:
Conferința mi-a oferit ocazia să văd îndeaproape ce presupune specialitatea care mă atrage — ortopedia — și să îmi formez o bază practică pentru abilitățile care îmi vor fi necesare. A fost o confirmare că mă aflu pe drumul corect.
Alexandru Prodan, student anul 3, UMF „Grigore T. Popa” – Iași:
De vreun an și ceva am ideea că ortopedia ar putea fi specialitatea înspre care să mă îndrept. După conferință, am plecat cu viziunea și mai clară că ceea ce vreau să fac este și potrivit pentru mine.
Sincer, când mi-am făcut selecția de prezentări la care voiam să particip în cadrul congresului IMSCB, eram cel mai puțin entuziasmat de cea a domnului Alin Lădaru, „The Fusion of Medicine, AI, and the Human Imagination”. Mă așteptam să fie o descriere sumară despre ce face AI-ul, ce ar putea fi în viitor, cum am putea să îl folosim ca și doctori, cum ne va impacta cariera; lucruri pe care le-am tot auzit în ultima vreme și deja aveam niște noțiuni, prin urmare, nimic nou.
S-a dovedit, totuși, să fie cea mai folositoare pentru mine. A fost ceva diferit față de ce văzusem până atunci: modul de prezentare, atât tehnic, dar și artistic într-un oarecare fel. Publicul a fost invitat să se exprime și nu s-a simțit niciodată sentimentul de „forțare” de a răspunde – mai mult de jumătate din cei prezenți s-au manifestat activ prin întrebări, discuții sau chiar scurte experiențe despre viața proprie. Ni s-a prezentat o nouă perspectivă în ceea ce privește alegerea unei căi după terminarea studiilor – nu a fost una obișnuită, în care să începem rezidențiatul ca mai apoi să devenim specialiști, ci ni s-a lansat ideea înființării unui business medical. Am ascultat povestea de întemeiere „Enlife” și direcționarea ei spre o nișă foarte îngustă, dar totuși atât de relevantă pentru practica medicală.
După cele două ore petrecute în sala de conferință, cel mai valoros a fost că am obținut informații care mi-au depășit experiențele anterioare. În primul rând, am aflat mai în detaliu despre implanturile personalizate și aplicabilitatea lor; dat fiind că pasiunea mea pentru ortopedie s-a pliat perfect pe interesele mele, am aprofundat subiectul ulterior. În plus, în mod inevitabil, am fost provocat să-mi pun imaginația la încercare și să explorez idei de afaceri medicale. Iar, în final, experiența m-a lăsat cu o imagine despre cum vreau să fiu ca persoană și cum să interacționez cu ceilalți.
Enlife News: Dacă ați putea vorbi cu voi înșivă, cei de la începutul facultății, ce sfat v-ați da?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Mi-aș spune să nu mai pun atât de multă presiune pe mine și să nu mă compar cu ceilalți. Fiecare are propria curbă de învățare, iar examenele arată doar o mică parte din ceea ce înseamnă cu adevărat competența medicală, mai ales pe partea practică.
Lavinia Cîmpean, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Să mă distrez mai mult. Nu trebuie să te stresezi atâta pentru toate materiile și totul o să fie bine. Și timpul petrecut cu prietenii e la fel de important ca facultatea în sine. Niciodată nu o să mai ai așa mult timp liber cum ai acum și e important să profiți pe toate planurile de el.
Enlife News: Cum vedeți diferența între educația medicală teoretică și nevoia de practică reală? Ce lipsește cel mai mult?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Cu siguranță, practica. Suntem foarte mulți studenți, puțini profesori, iar sistemul este atât de slab organizat încât e aproape imposibil să îți formezi abilități practice doar prin facultate.
Există simulatoare, dar de multe ori sunt rezervate activităților extracurriculare, iar timpul alocat este insuficient pentru un progres real. Problema devine critică în momentul în care intrăm direct din facultate în spital, ca medici rezidenți.
Lavinia Cîmpean, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Clar nevoia de practică lipsește mai mult, dar dacă ești implicat și interesat poți face și practică. Important e să nu îți fie rușine să întrebi și să te implici acolo unde te interesează (să faci gărzi, să mergi la cercuri). Majoritatea medicilor sunt dispuși să îți arate și să te lase să faci dacă te văd pasionat.
Enlife News: Ați simțit vreodată că sistemul de învățământ din România vă limitează potențialul? De ce?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Da. Odată cu anii clinici, devine evident cât de multe sincope are sistemul: ore întregi petrecute pe holuri, grupuri prea numeroase, timp irosit care ar putea fi investit în dezvoltare profesională reală. Simt că aș putea progresa mult mai repede într-un cadru mai bine organizat.
Lavinia Cîmpean, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Puțin, mai ales înainte de anii clinici pentru că sunt multe materii ce nu au relevanță și simți cumva ca nu ai nicio motivație să înveți pentru ele. Uneori poate ca mi aș fi dat interesul mai tare pentru un subiect care mă interesa dacă nu eram prinsă să învăț pentru materii fără relevanță, dar o limitare în adevăratul sens al cuvântului nu pot să zic că există. Mereu poți merge sa faci ce îți place în timpul tău liber și lumea e de obicei foarte deschisă să te primească și să te învețe.
Alexandru Prodan, student anul 3, UMF „Grigore T. Popa” – Iași: Problema Sistemului de învățământ din România este reală și formată din multe părți mai mici: de la condițiile din sălile de clasă, programa neactualizată, pregătirea și implicarea cadrelor didactice, până la lucruri precum decontarea abonamentelor de transport public, cantine, evaluare ș.a.m.d.
Cu toate acestea, trăim în zilele în care accesul la informație este mai ușor ca oricând, practic infinit și aproape gratis și, mai ales, ca studenți la medicină, nu trebuie să ne limităm la situația pe care o găsim în facultăți, fie ea bună sau rea.
Potențialul fiecăruia, aș zice, la momentul de față, într-o eră a competitivității, stă în dorința de a cunoaște, de a fi cât mai profesionist în ceea ce faci. Personal, nu m-am afundat și nici nu o să mă afund în sentimente negative în ceea ce privește sistemul de învățământ. Nu voi mai fi, probabil, destul de mult timp în facultate încât să prind schimbări majore în sistem, așa că singura variantă este să mă adaptez la condiții și să folosesc ce este disponibil pentru a deveni un medic cât mai bun – cu siguranță, în viitor, voi face ceva prin care să contribui la îmbunătățirea lui.
Am avut norocul să provin dintr-o familie care a putut să îmi asigure ce am avut nevoie și să mă sprijine în a face ce mi-am propus. Mai mult decât atât, m-am născut într-un oraș care dispune de un centru universitar medical, Iași, unde și studiez. Aceste două aspecte îmi permit să spun că singurul loc în care aș putea să greșesc ar fi „motivația de sine”.
Am colegi care vin din orașe din tot județul sau chiar de mai departe, iar grija locuinței, alimentației și transportului sunt lucruri ce duc la consum de timp, iar timpul este cea mai importantă resursă pentru noi, pentru că îți dă posibilitatea să-ți abordezi îndatoririle cu calm și să ai o minte limpede. Am colegi care, pe lângă medicină, sunt și angajați, se întrețin aproape în totalitate singuri pentru a-și continua visul și, pe lângă asta, își manifestă mai puțin nemulțumirile decât unii care nu duc problema zilei de mâine. Acești oameni ar trebui susținuți cu adevărat: cei cu o dorință reală, dispuși să treacă prin orice greu necesar pentru ca, în final, tot pe alții să îi ajute prin cariera lor!
Din păcate, cu schimbările din ultimul timp, exact opusul se întâmplă: numărul de burse a scăzut, cursurile sunt obligatorii, favoritismul este încă prezent. Sistemul educațional și universitățile trebuie să ne sprijine, asigurând resurse și transparență într-un mod cât mai favorabil pentru studenți.
Lăsând neajunsurile deoparte, cu toții suntem recunoscători că avem șansa să facem, să învățăm, să ajutăm. Bineînțeles că ne dorim condiții mai bune, cum sunt, de exemplu, în Franța sau Germania, dar poate și cei din Vest vor un sistem cum este cel din Statele Unite.
În concluzie, ca și studenți, trebuie să profităm la maxim de sursele care ne sunt puse la dispoziție în momentul actual, fie că provin din intern sau extern. Mai mult decât atât, să analizăm și apoi să ne punem un semn de întrebare cu privire la educația din țara noastră; dar să ne gândim la soluții și să contribuim cât ne stă în putință.
Enlife News: Cum ați descrie nevoia de empatie și comunicare umană în formarea unui medic bun?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca:
Este fundamentală. Complianța pacientului depinde în mare măsură de încredere, iar încrederea nu poate exista fără empatie. Fără această componentă, apare un gol major în relația medic–pacient, cu impact direct asupra evoluției pacientului. Uneori, o vorbă bună poate face mai mult decât orice tratament.
Lavinia Cîmpean, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca:
Într-adevăr foarte importantă. Mi-e greu să dau un răspuns foarte clar pentru că este vorba de niște sentimente ce din punctul meu de vedere ar trebui să vină natural. Cumva, așa cum dacă un prieten bun sau un membru al familiei ar avea orice problemă ai face orice să îl ajuți și să te înțeleagă fără să îți ceară cam așa văd și nevoia de empatie și comunicare umană cu un pacient. Pur și simplu e un lucru natural și cu cat oferi mai mult cu atât ai mai multă satisfacție interioară.
Enlife News: Credeți că AI va fi un ajutor sau o amenințare pentru viitorii medici? Cum v-ar plăcea să lucrați cu tehnologia?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca:
Cred că AI poate fi un sprijin valoros, dar trebuie folosit cu foarte mult discernământ. Riscul nu ține doar de informațiile eronate, ci și de modul în care poate afecta procesul de învățare — e greu să îți însușești cunoștințele când răspunsurile sunt mereu la un clic distanță.
În special în medicina de urgență, nu există timp să „întrebi AI-ul ce să faci”. Acolo contează pregătirea reală.
Lavinia Cîmpean, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Depinde de domeniu, dar eu cred ca va fi clar un avantaj. Nici nu mă pot gândi în modurile în care mă va ajuta AI în carieră, însă acum ca student, nu trece zi să nu îl întreb ceva pe chatGPT și eu zic ca accesul ușor și rapid la informația de care am nevoie e un mare beneficiu atât acum cat și în viitor.
Enlife News: Ce v-a surprins cel mai mult din ceea ce ați aflat la sesiunea despre fuziunea dintre artă, AI și medicină?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: M-au impresionat cel mai mult protezele personalizate. Fiind pasionată de ortopedie, știu cât de importantă este planificarea preoperatorie și cât de mult contează ca intervenția să fie adaptată la profilul pacientului. AI-ul chiar poate simplifica aceste etape și le poate face mult mai precise.
Enlife News: Care credeți că este rolul imaginației umane într-un sistem medical din ce în ce mai tehnologizat?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca:
Imaginația rămâne esențială. Tehnologia poate optimiza, calcula și analiza, dar creativitatea umană găsește soluții acolo unde algoritmii se opresc — fie în adaptarea unui gest medical la pacient, fie în luarea celei mai bune decizii în situații care nu seamănă cu nimic din „manual”.
Lavinia Cîmpean, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca:
Depinde de domeniu, dar eu cred ca va fi clar un avantaj. Nici nu mă pot gândi la modurile în care mă va ajuta AI în carieră, însă acum ca student, nu trece zi să nu îl întreb ceva pe chatGPT. Eu zic ca accesul ușor și rapid la informația de care am nevoie e un mare beneficiu atât acum cât și în viitor.
Enlife News: Cum echilibrați viața personală cu studiul intens? Ce vă pasionează dincolo de medicină?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Încerc să-mi rezerv măcar o zi pe săptămână pentru prieteni și familie — ieșiri, călătorii sau seri de jocuri. Îmi place sportul: sala, tenisul, înotul. Dar, sincer, cea mai mare parte a timpului meu din afara facultății tot în zona medicală se duce: gărzi pe SMURD, intervenții și consultații în ortopedie, activități de voluntariat.
Lavinia Cîmpean, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Cumva mereu este loc și de viața personală. Eu de exemplu și în sesiune învăț cam până pe la 18:00-20:00 seara iar după mereu ies să mă văd scurt cu prietenii. Dacă chiar nu am timp, ieșim să învățăm împreună.
Nu mi s-a părut până acum atâta de greu să am un echilibru între învățat și viața personală. Se poate ieși mai ales daca nu lași totul pe ultima sută de metrii și înveți constant câte puțin.
Alexandru Prodan, student anul 3, UMF „Grigore T. Popa” – Iași: O calitate esențială pe care un student la medicină trebuie să o dezvolte este să fie organizat.
Cum mulți dintre noi ne dorim să „facem de toate” și, în același timp, să fim și cât mai buni cu putință, uităm că trebuie să avem și o viață echilibrată, și din punct de vedere al nevoilor personale. Ajungem să neglijăm sportul, ieșirile cu prietenii, hobby-urile, familia – lucruri care fiecăruia ne oferă o stare de relaxare și deconectare. Ignorând aceste activități pentru că par a fi mai puțin importante față de rezultatele din cadrul facultății sau chiar, în unele cazuri, față de competiția cu alți colegi, vom fi, inevitabil, în punctul în care ne vom spune că medicina este prea copleșitoare.
De ce să îmi dau interesul dacă nu ne oferă satisfacție reală? Simt că nu primesc nimic înapoi. Timp de șase ani de zile să continui doar așa – nu erau căi mai ușoare de a reuși în viață? – unele dintre frazele pe care și eu, și colegii mei ni le-am spus și care, câteodată, mai reapar. Realitatea este că medicina nu este ușoară și este un drum de lungă durată, care se va termina, probabil, la finalul vieții. Din această cauză trebuie să ni-l construim cât mai favorabil și adaptat nevoilor noastre.
A fi un student bun și complet înseamnă, din punctul meu de vedere, nu doar a fi o mașină de învățat, ci și a te implica în activități sociale, a fi o persoană activă, a avea o alimentație și un somn cât mai corecte, dar și a nu uita de celelalte pasiuni ale tale, care îți vor oferi tot timpul stare de satisfacție și împlinire. Acest cumul se poate îndeplini doar dacă dăm dovadă, în primul rând, de cunoaștere de sine și a limitelor și, în al doilea rând, de o organizare punctuală și realistă.
Pentru mine, sportul este hobby-ul din care îmi iau energia și starea de bine. Încerc să practic în fiecare zi, fie baschet, înot, tenis sau alergat alături de câinele meu, de obicei seara, după ora 20, cam o oră, o oră și jumătate. La finalul săptămânii, îmi aloc un timp mai lung de relaxare alături de prietenii mei, ori plec într-o mică excursie atunci când timpul permite. Este de ajuns cât să pot să fiu concentrat în timpul zilelor de studiu și, mai ales, să vin cu o atitudine bună și pozitivă la examene, ceea ce îmi va oferi și rezultate mai bune.
Enlife News: Ce rol joacă familia și comunitatea în parcursul vostru academic și profesional?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Unul esențial. Volumul mare de informații, ritmul intens și încărcătura emoțională — uneori inclusiv pierderea pacienților — pot duce ușor la burnout. Suportul emoțional și cel financiar sunt vitale, mai ales când programul zilnic depășește adesea opt ore și e aproape imposibil să te întreții singur ca student la medicină.
Lavinia Cîmpean, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Un rol foarte mare. Încă de la admitere mama stătea cu mine să mă asculte din cartea de biologie. Și acum de câte ori mă simt nemotivată mă duc și îi citesc ei.
Prietenii au, de asemenea, un rol foarte important. Cei care studiază medicina au fost mereu alături de mine în procesul de învățare: învățăm împreună, ne sunăm constant pentru a ne pune întrebări sau pentru a discuta lucrurile care ni se par interesante. În același timp, prietenii care nu studiază medicina sunt foarte înțelegători și susținători. Chiar mi se pare foarte important să fii aproape de familie și comunitate.
Enlife News: Care este cea mai mare îngrijorare a voastră legată de viitorul ca medici în România?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Sincer, lipsa siguranței locului de muncă. Mi se pare greu de acceptat că, după 6 ani de facultate și 5 de rezidențiat, nu există garanția unui post ca specialist. Creează o nesiguranță constantă.
Pe lângă aceasta, corupția afectează imaginea medicilor și, uneori, chiar siguranța lor. Am avut situații în gărzi la SMURD în care a trebuit să ne închidem în ambulanță de teama reacțiilor aparținătorilor.
Lavinia Cîmpean, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Cea mai mare îngrijorare a mea este că nu voi reuși să găsesc un loc de muncă, indiferent de cât de mult mă voi strădui sau de cât de bine pregătită voi fi ca medic.
Enlife News: Ce înseamnă „empatia” în medicină pentru voi, în mod real, dincolo de definiții?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Pentru mine, empatia începe cu un zâmbet și cu răbdarea de a asculta. Înseamnă să înțelegi fricile pacientului și să recunoști că problemele lui nu sunt doar biologice, ci uneori și emoționale, sociale sau financiare. Un medic empatic adaptează tratamentul la aceste realități.
Lavinia Cîmpean, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca:
E foarte greu să păstrezi un echilibru între empatia ce o ai față de pacienți și mila față de ei. Una e să vrei să îi ajuți, să îi înțelegi cât timp ești cu ei și alta e să îți fie milă. Cumva mi se pare că atâta timp cât în fața ta este pacientul trebuie să dau tot ce pot pentru el, dar odată ce am plecat trebuie să îmi păstrez viața fără să mă încarc cu problemele lor.
Enlife News: Cum credeți că un medic își poate păstra umanitatea în fața unui sistem birocratic și suprasolicitat?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Cred că este o alegere conștientă. Pacienții nu sunt responsabili pentru disfuncțiile sistemului; ei vin căutând alinare. Ține de noi să ne organizăm astfel încât să le oferim îngrijirea pe care o merită, chiar dacă birocrația ne solicită. La un moment dat, înveți să gestionezi ambele lumi.
Enlife News: Dacă medicina ar fi o formă de artă, voi ce fel de artiști v-ați considera?
Barbu Diana, studentă anul 4, UMF „Iuliu Hațieganu” – Cluj-Napoca: Având în vedere pasiunea mea pentru chirurgie, m-aș vedea ca un sculptor. Chirurgia presupune finețe, viziune și capacitatea de a transforma ceva deteriorat într-o formă funcțională — o artă în care precizia și creativitatea se întâlnesc.
Enlife Solutions 